~Pavel Panduru: „O carte despre Coriolan Buracu“
De ce această carte ?
Copil fiind, născut în satul Putna din Almăjul cărăşan, am crescut cu respectul pentru „popa Buracu”. Toţi şi peste tot se zicea: „aşa a spus popa Buracu”, „acest lucru este făcut de popa Buracu”, de către părinţi şi cei din jur.
Elev în clasele gimnaziale la Prigor am avut bucuria să fiu coleg cu un descendent al familiei Buracu, azi inginerul Iacob Buracu şi un elev mai mare, inginerul Iosif Buracu, de la care am aflat mai multe detalii despre familia Buracu, părintele Buracu şi faptele sale. De la ei am primit câteva însemnări ale părintelui Buracu despre istoria Almăjului, care circulau în mare secret şi erau păstrate cu evlavie, în acei ani.
Acum am aflat că provenea şi din nobiliara familie Boldea de la Borlovenii Vechi, şi că a fost crescut şi şcolit de unchiul după mamă, protopopul Pavel Boldea, alături de fiul său Romulus Boldea, viitor ofiţer, fiind pregătiţi pentru a fi „stâlpi ai României Mari”. A trecut prin şcolile de la Budapesta şi Viena, apoi învăţând la şcolile româneşti din Blaj, Braşov şi Caransebeş, devenind un aprig luptător pentru limba română şi neamul românesc, atât ca slujitor la Altar, cât şi în activităţile politice, socilae şi culturale.
Crescut şi educat în spiritul sacrificiului pentru binele colectiv, pentru a folosi învăţătura şi lumina spre binele oamenilor, l-au caracterizat modestia şi smerenia.
A fost un patriot luminat, care nu doar prin vorbe, ci prin fapte ziditoare, cu curaj, demnitate şi înţelepciune a contribuit la apărarea şi întărirea neamului şi a credinţei străbune.
Am aflat că îdrăgostitul de limba română şi ţară a evocat trecutul şi figurile lui măreţe în presa vremii şi în cărţile publicate. A fost una din valorile care luminează spiritul, construind şcoli, cămine culturale, muzee, troiţe şi monumente în memoria eroilor neamului, înfiinţând biblioteci parohiale, şcolare şi săteşti, apreciindu-le ca „fortăreţele noastre pentru rezistenţa culturală.” S-a îngrijit să ajungă cartea românească în ţară, dar şi la românii de peste fruntarii, fiind un Badea Cârţan al secolului XX. A cultivat respectul şi prietenia între oameni, devenind coloană de lumină a culturii şi credinţei creştin ortodoxe la români.
Cu crucea în mână, ori pe falnicu-i piept de român, a făcut cunoscută puterea divină printre semeni, demonstrând că în ea stă întreaga taină a iubirii divine şi unitatea Neamului românesc.
Toate acestea le-a făcut cu râvnă şi pasiune, cu sacrificiu de sine, „cinstit până la sfinţenie, rămânând un om sărac, cu o numeroasă familie”, cum spunea un contemporan. Valoarea şi omenia îl impun contemporanilor care îl aleg în fruntea a numeroase comisii şi societăţi culturale: ASTRA, Cultul Eroilor, Almăjul Tânăr, etc.
Vestea dezamăgirilor părintelui Buracu trăite la Prigor, în două momente importante ale vieţii sale, ne-au întristat pe toţi elevii şcolii, ascultându-i trista expunere, în anii 1960: în anii 30, pe când se desfăşura campania electorală, el fiind candidat ca membru din partea PNŢ, un oarecare Calin Aurel, i-a boicotat discursul, intervenind brutal şi împingându-l de pe podium; iar în anul 1948, un oarecare Hoalţăr Ion (Mititică), l-a hărţuit, contribuind la arestarea lui de către Securitate şi asasinatul său moral, tot acum fiind distrusă şi biblioteca înfiinată de dânsul în comună, cu speranţe de iluminare.
Ca epilog la cele expuse, am putea spune că: „totă viaţa lui n-a fost decât un răspuns dat lui Dumnezeu prin iubire.”
Caracterul luminător al faptelor părintelui Buracu, au reprezentat o sursă puternică şi un ghid pentru grupul nostru de tineri, adoptându-l ca model de muncă şi viaţă.
Am venit profesor la Şcoala din Prigor, (sau poate am fost trims!) pentru a continua activitatea părintelui Burau în Ţara Almăjului. Astfel îcă din anii 1970 am orgnizat manifestări ce evocau personalitatea şi faptele istoricului (aşa spuneam atunci) I. C. Buracu, cu lucrări a căror conţinut l-am prezentat şi la simpoazioanele de istorie naţională, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean prin distinsul profesor şi inspector şcolar Gheorghe Magas.
În anul 1988, când se împlineau 100 de la naşterea preotului şi istoricului, am convins autorităţile locale şi judeţene de a organiza o manifestare comemorativă. A fost întocmit un program şi trimise invitaţii la numeroşi istorici şi oameni de cultură din Banat (mai 1988), însă, în ultimul moment manifestarea a fost anulată de către Consiliul Judeţean al Culturii, pe motiv că I. C. Buracu a fost preot şi a simpatizat cu legionarii.
După 10 ani, în toamna anului 1998, când se împlineau 110 ani de la naşterea părintelui, am organizat o manifestare comemorativă ce a constat din: serviciu religios de pomenire la mormântul Părintelui, aflat în curtea Bisericii, prezentări de comunicări despre om şi faptele lui şi un program artistic al Ansamblului Doina Prigoreană, cu tema „I. C. Buracu, fiu al Prigorului”. Au participat peste 50 de invitaţi, oameni de cultură din Banat şi un numeros public, urmând o frumoasă agapă cerştinească.
Mergând în aceeaşi notă de venerare a înaintaşilor, am iniţiat şi programat pentru 10 august 2008, o manifestare comemrativă cu prilejul a 120 de ani de la naşterea părintelui Buracu. De acum Şcoala de Arte şi Meserii din Prigor se va numi „I. C. Buracu”, s va dezveli o placă comemorativă şi un bust.
Pentru a face acest eviniment mai plăcut, am gândit realizarea unui documentar care să cuprindă gândurile unor oameni, cu iubire de tradiţie românească şi respect pentru înaintaşi. În vederea realizării lucrării am contactat personalităţi culturale ce au cunoscut pe părintele Buracu şi opera sa. Au acceptat provocarea şi aşa a apărut această carte. Am bucuria că printre colaboratori sunt destui tineri intelectuali care au răspuns chemări mele, scriind despre viaţa şi activitatea Protopresbiterului Colonel iconom stavrofor I. C. Buracu, de a lăsa urmaşilor crâmpeie din ce au fost înaintaşii noştri, pentru a nu se simţi străini în noua lume ce se prefigurează.
Această carte apare din iubirea şi respectul nostru pentru cei ce au fost, cât şi pentru cei de azi, pentru a le creea pilde de viaţă şi muncă, un mod de existenţă în care se îmbină cele sfinte cu cele pământeşti, ca o contrapondere în calea defăimătorilor, distrugătorilor de tradiţii şi valori româneşti.
PANDURU PAVEL
