~Sorin Cerin: „Despre mine până la «Iubire»“

În “Iubire” am încercat să îmbin poezia cu filozofia, scriind majoritatea paginilor înt-o proză poetică.Cred că este cartea care mă reprezintă cel mai bine atât pe mine cel de acum cât şi pe mine cel dintotdeauna.Un romantic întârziat dar şi un filozof care vede în profunzimea spirituală, una din dimensiunile existenţei noastre.Nu ştiu cum am ajuns să aleg o asemenea carieră în literatură şi filozofie.M-am născut la Baia Mare, pe vremea aceea nu mă chema Cerin ci Hodorogea.Purtam numele unui individ care nu era tatăl meu natural şi care în copilăria mea s-a dovedit a fi o brută ieftină care-şi arăta supremaţia faţă de un copil lipsit de apărare.Norocul meu a fost că m-a luat bunicul sub ocrotirea lui.Era preot, la Şilindru,un sat maghiar de lângă Oradea,unde se vorbea doar această limbă şi de aceea la început nu cunoşteam deloc limba română.Pe urmă s-a mutat la Săuca undeva în judeţul Satu Mare.Parohia unde mi-am petrecut cea mai frumoasă parte a copilăriei mele fiind şi casa în care copilărise poetul maghiar Kolcsey Ferencz după versurile căruia e scris imnul Ungariei de azi.Primul meu debiut literar a fost o poveste pe care am compus-o la Săuca şi avea ca subiect Sânzienele.Obişnuiam să merg pe câmp cu un păstor,baciul Szilagy care ştia o mulţime de poveşti.Imi explica despre palatul de cleştar al Sânzienelor,despre iarba fermecată şi altele.Visam cu ochii deschişi.După câţiva ani bunicul s-a mutat la catedrala din Baia Mare unde slujea,iar eu îmi continuam studiile.Ţin minte că eram în clasa a şasea la şcoala generală când am început să scriu mai multe caiete pe care le numisem caiete filozofice.Scriam cam trei pagini pe zi.Am ajuns la câteva sute de pagini.Timpul a trecut şi în 1985 am venit la Bucureşti.La început am scris versuri pentru cântece.Încercam să supravieţuiesc cumva mai ales că o cunoscusem pe Mariana care urma să devină soţia mea şi a cărei viaţă stilizată se află în Destiny.Lucram cu mai mulţi compozitori în calitate de textier.Mă semnam Sorin Mara Angel.Am scris mai multe texte printre care Si zboară pescăruşii cântec cântat de Felicia Filip pe muzica lui Vasile Veselovski,Mi-e dor de anii când te iubeam,romanţă a cărei muzică era compusă de Elz roman şi multe alte cântece.Primul meu debut literar a fost o poezioară  intitulata Marină şi publicată în Almanahul BTT din 1986 redactat de regretatul Toma Michinici.Pe urmă mi-a apărut un interviu cu criticul Alexandru Piru,publicat în revista Viaţa Studenţească din  noiembrie1987.Anii au trecut şi în prezent sunt autorul multor cărţi publicate atât în România cât şi în alte ţări.”Iubire” va apare anul acesta în Franţa şi pe urmă în Statele Unite şi România.Este cartea cea mai apropiată sufletului meu fiindcă am scris-o sub impulsul unei mari iubiri pe care o port unui suflet pe care îl voi considera întreaga mea viaţă ca fiind sufletul meu pereche.Trăiesc o mare iubire cum nu credeam că poate exista vreodată.Poate de aceea am şi filmat citind pasajul acela din carte intitulat Suflete Pereche pe care l-am postat pe You Tube fiind preluat deja de mai multe surse de difuzare.Cu toate acestea nu am crezut niciodată cât de dureroasă poate fi o astfel de iubire mai ales atunci când eşti obligat să te întâlneşti cu persoana respectivă departe de ochii iscoditori ai presei fiindcă ambii avem o familie.Heidegger se întâlnea prin gări tot cu o astfel de iubire mare.Nu cred să fie un apanaj al filozofilor.În “Iubire” am încercat să definesc în termeni filozofici dar şi poetici ce anume este acest sentiment şi cine suntem noi.Noi,aceşti trecători care călcăm cu fiecare pas timpul ce ne duce spre uitarea de noi.De ce am scris această carte?Poate fiindcă atunci când vom uita de noi să ne amintim prin acest semn care este “Iubire”,peste timp, că am existat,undeva-cândva pe o bancă într-un parc,ascunşi de lume unde ne-am sărutat.Undeva,cândva într-un vis care se numea viaţă.Oare ne vom aminti Nicole?

SORIN CERIN