Antonia Iliescu: „O carte nou apărută este ca o fetiţă cochetă care abia aşteaptă contactul cu lumea din afară“

Aparitia unei carti nu este un fapt de trecut cu vederea, usor, grabit, gata sa uitam, gata sa-i negam existenta. O carte este ca o nastere a unui copil dorit , iubit înca de la primele randuri scrise , întocmai ca puiul de om care începe sa-si scrie destinul în cartea lumii înca de la prima diviziune a celulei-ou , din care el va creste. Ca si puiul de om, puiul de carte intra în lume timid , stangaci , cautandu – si drumul cu pasi nesiguri. Trebuie ajutat . Cum ? Puiul de carte trebuie luat de mana, condus în rafturi de biblioteci sau în librarii. O carte nou aparuta este ca o fetita cocheta care abia asteapta contactul cu lumea din afara. Este nerabdatoare si multumita ca cineva s-a straduit sa-i dea continut într-o forma atractiva. Exista o mama a puilor de carte nou-nascuti? Unde sunt ursitoarele, acei critici buni si rai care vin la capataiul noului nascut pentru a-i prezice viitorul? Iata de ce va propun înfiintarea acestei rubrici: ” Cartea care mi-a aparut de curand “. Ea ar fi o urmare fireasca si încurajatoare a rubricii care exista deja în ANALIZE SI FAPTE: ” Cartea la care lucrez “. Va propun pentru inaugurare aceasta noua rubrica virtuala spunandu-va ca foarte recent mi-a aparut la Kogaïon Editions o carte de>>>>>Antonia Iliescu

Anunțuri

Mai 27, 2007. carti noi. Lasă un comentariu.

Constantin Frosin: „Traducerea ca Dar“

Titlul acestui eseu ne-a fost inspirat, întâi de toate, de articolul Teodorei FÎNTÎNARU din excelenta revistă LECTOR a Bibliotecii Judeţene Vrancea <Duiliu Zamfirescu> nr. 6/2005, dar şi de o scrisoare a lui Jean DUTOURD, membru al Academiei Franceze, care, după ce a primit SONETELE lui MIHAI EMINESCU în traducerea noastră, ne-a transmis următorul mesaj: <Prin traducerea Sonetelor lui EMINESCU în limba franceză, aţi făcut un frumos dar/cadou literaturii franceze>.

Vom evita, pe cât posibil, tonul doctoral, ca şi acea abordare ex catedra care, de obicei, are darul de a trezi cititorului o senzaţie de nesiguranţă, de disconfort, ba chiar să-l determine la non lectura respectivului material/articol, oricât ar fi el de respectabil… În prelungirea acestei aserţiuni, pentru a înviora atmosfera specifică unui colocviu despre traducere (aşa cum am făcut-o la Târgul de Carte de la Focşani, la care am avut onoarea de a fi invitat, în impecabila organizare a inimoasei echipe de bibliotecari conduşi cu măiestrită pricepere de Directoarea acestui aşezământ de cultură, Teodora FÎNTÎNARU, pe care o considerăm demnă de respectuoasele noastre omagii!), vom relua ideea traducerii ca dar. Sunt personaje (destul de triste, între noi fie vorba!)>>>>>Constantin Frosin

Mai 27, 2007. despre carti. Lasă un comentariu.

CĂRŢI BLESTEMATE – Alexandru Nemoianu: O fascinantă poveste istorică – Nicolae Densuşianu: „Dacia Preistorică“

În 1913 apărea la Bucureşti lucrarea Dacia preistorică, de Nicolae Densuşianu. O lucrare absolut impresionantă, de peste o mie de pagini, o sinteză care, încă de la apariţia ei, a stârnit şi continuă să stârnească enorme pasiuni, pozitive şi negative. Oricum am considera-o, un lucru rămâne sigur, această istorie nu poate fi ignorată. în chip fericit, cu eforturi absolut eroice, în anul 2002, Editura bucureşteană „Arhetip“ a retipărit, după original, lucrarea, dându-i nou suflu de viaţă şi îndemnând la reflecţie o nouă generaţie. Editura a reuşit să spargă o anume conspiraţie a tăcerii dusă în jurul lucrării şi să termine lucrarea nefastă de batjocorire a ei. O conspiraţie care, după cum vom vedea, avea un scop limpede şi care nu era spre binele neamului românesc. încă mai trist, de cele mai multe ori, această acţiune s-a purtat prin indivizi care fie că frunzăriseră doar lucrarea, fie nu o citiseră de fel. încă mai adesea era vorba de scepticismul ironic al celor care se grăbesc să vorbească despre cele pe care nu le ştiu şi nu le înţeleg, ai imbecililor utili.

Autorul lucrării, Nicolae Densuşianu, a fost unul dintre cei mai harnici şi meticuloşi truditori spre dezvăluirea trecutului românesc. Este suficient să amintim că majoritatea documentelor privind istoria medievală românească (şi încă mai vârtos cea transilvană) au fost adunate şi publicate de către Nicolae Densuşianu>>>>>Alexandru Nemoianu

Mai 27, 2007. soarta cartilor. Lasă un comentariu.

Lucia Olaru Nenati: „Cartea la care lucrez“

Un scriitor, mai ales un poet, nu poate da un raspuns foarte ferm la o asemenea intrebare, din simplul motiv ca acuitatea lui e mereu treaza la impresiile din real care l-ar putea solicita si ar putea declansa acea stare ca de transa in care sa aiba acces la Comunicarea speciala cu acea zona, oarecum misterioasa, de unde “vin” poemele. Ele se aduna in timp, uneori mai repede, mai legat, conex unei anumite idei sau stari, alteori mai lent si disparat, iar eu, fiinta scriitoare, am a le primi cu atentie si constienta, a le perfecta, a le corecta, a le potenta, daca simt ca mai este ceva de facut la ele si in final, a da nume cartii care se naste cind e coapta, ca un mar sau ca un copil. Asa s-au « nascut » toate cartile mele de poeme de pina acum si desi am scris sute de poeme, (nu le-am numarat niciodata!), eu nu stiu cine le scrie, de unde vin ele, stiu doar cind trebuie sa fiu pregatita sa le primesc, si sa le implinesc. Asadar, poeta care locuieste in fiinta mea are mereu in lucru o noua carte, chiar si acum, si cind se vor aduna destule poeme si voi simti ca organismul noii carti e autonom si poate primi noul sau nume – nu usor de atribuit, caci trebuie sa simt ca ii este organic! – atunci o voi anunta si voi cauta sa o public. Asta e alta aventura, dar nu aceasta e tema acetui text.>>>>>Lucia Olaru Nenati

Mai 27, 2007. santier literar. Lasă un comentariu.

CUVINTE DE LA ÎNŢELEPŢI – Nicodim Măndiţă: „Fapta bună a răspândirii cărţilor“

– „Cum ştiţi, când vorbim despre zidirea sufletească, mult le folosim celor care ne ascultă. Însă acelora care nu sunt de faţă, la nimic nu le prieşte; mai ales urmaşilor. Dacă, în loc să grăim, scriem, celor care nu sunt de faţă, ca şi urmaşilor, mare ajutor le dăruim: glasul nostru le lipseşte, dar nu şi ideile: le au în carte. Vorba piere; cuvântul tipărit rămâne. Aşadar, cei care nu pot scrie cărţi, încaltea să le tipărească pe ale altora; dacă n-au bani de tipar, barem să copieze de mână câte or putea din cărţile ce se găsesc mai rar. Iar aceia care nu ştiu să scrie, săvai să plătească altora să copieze cărţi pe care, atunci când or fi gata, să le dăruiască. Jertfă voiţi pentru ştergerea păcatelor voastre? Ce jertfă mai de preţ există decât a face cărţi, ori a le înmulţi numărul cu câteva? Banul dat pentru cumpărarea unei cărţi sfinte sau dat aceluia care ne-o copiază este o faptă bună dintre cele mai plăcute lui Dumnezeu. Ea este hrana sufletului. Dacă a da de pomană pentru hrana trupească este o faptă bună, cu cât este mai bună pomana făcută pentru hrana sufletească? Despre cartea sfântă se spune că este Îngerul lui Dumnezeu, că cine ne călăuzeşte mai sigur către Făcătorul a toate decât o carte sfântă? Mulţi sfinţi şi-au dat viaţa pentru cărţile sfinte. Cel care se osteneşte>>>>>Păr. Nicodim Măndiţă

selectie de Mariana Gurza

Mai 27, 2007. soarta cartilor. Lasă un comentariu.

SE ANUNŢĂ O NOUĂ CARTE – Dimitrie Grama: „Biblioteca cerului“

METEORUL

Ciudat cum, citeodata, memorii demult ingropate in cufarul tacerii, sunt trezite de banalitatea cotidiana si cu o intensitate de necrezut sunt reanimate si astfel te pot “intoarce” in timp, creindu-ti senzatia ca pur si simplu esti dublat fizic si spiritual. O jumatate din tine exista in acest prezent si in acelasi moment, cealalta jumatate retraieste acut niste intimplari demult considerate uitate, considerate moarte.
Fiind intr-o vizita de lucru la Kirkenes, in Norvegia de Nord, unde noaptea polara pare eterna, am avut timp destul sa admir Intunericul, care aici este “alb si rece”, galben-violet si rosu si citeodata, rareori, verde. In una din plimbarile mele de dupa-amiaza, cind cerul tocmai se “descarca” in Marea Nordului sub forma de perdele si evantaie imense verzi-aurii si cind umbra corpului meu era cind inexistenta, cind vie si multipla, o amintire din trecut, m-a fortat, fara mila inapoi in acel spatiu jumatate realitate, jumatate basm, pe care il numim copilarie.>>>>>Dimitrie Grama

Mai 27, 2007. santier literar. Lasă un comentariu.

Alexandru Stănciulescu-Bârda: O carte – în toate sensurile – „mare“

Omagiu Profesorului Nicolae V. Dură la 60 de ani (Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2006, 1532 pag).

Arhiepiscopia Constanţei, în colaborare cu Universitatea ,,Ovidius“ din Constanţa, a editat o lucrare monumentală, cum puţine de acest gen se mai pot întâlni în ultimele decenii în cultura română. Lucrarea este dedicată Părintelui Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae V. Dură, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii ,,Ovidius“, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. Volumul a fost lansat la Academia Română din Bucureşti într-un cadru festiv, cu prezenţe notabile din ţară şi străinătate. Anul 2006 a fost fast pentru părintele Nicolae Dură, mai ales că Uniunea Juriştilor din România i-a decernat titlul său cel mai înalt de laureat.

Cu siguranţă că cei mai mulţi dintre cititorii acestor rânduri îl cunosc pe părintele profesor fie direct, fie din numeroasele sale studii răspândite într-o mulţime de publicaţii din ţară şi din străinătate. Putem afirma, fără teama de a greşi, că nu se poate scrie azi un studiu pe orice fel de temă de Drept canonic, fără a cita articole, studii, cărţi sau, pur şi simplu, afirmaţii şi ipoteze ale Profesorului Nicolae Dură. Este o personalitate>>>>>Alexandru Stănciulescu-Bârda

Mai 27, 2007. Fără categorie. Lasă un comentariu.

CARTEA CARE MI-A APĂRUT – Alexandru Ruja: „Printre cărţi“

Titlul acestei cărţi nu este o metaforă. Dimpotrivă, o pură realitate. O realitate a existenţei mele. Trăiesc de o viaţă printre cărţi, care nu doar că au devenit obişnuinţe zilnice, dar au şi intrat în structura existenţei mele. M-am apropiat de cărţi în copilărie şi de atunci le-am rămas un devotat cititor. Doar că atunci citeam din pură curiozitate, dar cu plăcere şi cu o anumită naivitate; şi fără nici un discernământ critic. De citit, citesc şi astăzi cu plăcere.
Critica literară, pe care o practic din anii studenţiei, m-a condus către profesionalizarea cititului şi către responsabilizarea scrisului. Spun adesea cu o doză de exagerare, dar care ascunde un sâmbure de adevăr, că am citit hectare de pagini. Din această epopee a lecturii am selectat şi cărţile despre care am scris. Dar, evident, cărţile pe care le-am citit au fost mult mai multe. Nu am ocolit niciodată cărţile scriitorilor de lângă mine, ale celor din spaţiul meu de existenţă culturală, care a fost dintotdeauna unul marginal. Dimpotrivă, am urmărit şi urmăresc traseul creator al acestor scriitori,>>>>>Alexandru Ruja

Mai 27, 2007. carti noi. Lasă un comentariu.

CARTEA CARE MI-A APĂRUT – Ioan Miclău: „Scrieri în proză“

1 Martişor, 2007 – a sosit şi în Australia –

Editura „CUGET ROMANESC“ – Barda- Mehedinti –Romania, stia ca cele mai frumoase cadouri, flori, poezii, carti, de 1 Martisor, aduc romanilor din lume satisfactia bucuriei, recunostintei si iubirii!

Astfel, io, subsemnatul Ioan Miclau din Australia, am primit Volumul I din cartea „Scrieri in proza“, carte ce am terminat-o la finele anului 2006.

Tiparita la SITECH- Craiova, stocul de carti a ajuns cu bine la Biblioteca „Mihai Eminescu“ –Cringila, unde isi asteapta cititorii, cumparatorii, vizitatorii, etc. Cartea poate fi expediata oricarui solicitant roman din lume. Cost $10. Volumul II, este in curs de terminare, si cu siguranta va apare in acest an. Multumiri alese editorului Prof. Pr. Alexandru Stanciulescu-Barda, pentru terminarea in termen si intr-o impecabila stare calitativa in care a fost editata

aceasta carte, ajunsa la autor (subsemnatul) de Martisor – 2007

Cu drag din Australia,

Scriitor: IOAN MICLAU

_______________________________________________________________

„Cand am inceput sa adun aceste povestiri si studii spre a le aseza intr-o carte aveam in mintea mea acel imbold, specific in general fiecarui scriitor sau poet, de a-mi pastra intr-o oarecare grupare unitara a tot ceea ce scrisesem si mi se parea intrucatva mai valoros.
Fiind insa scrierile mele extrem de imprastiate prin diferite alte publicatii, reviste, ziare, scrisori, altele inca in manuscript, stiam ca imi va lua timp implinirea acestui deziderat. Mai stiam insa, ca orice lucru luat in ordine, catinel, vorba cercetatorului, si dupa intelepciunea proverbului : „pic cu pic se face lacul“, am pornit la drum. Mi-am ordonat materialul cat de cat dupa tematici, fara insa o anumita cronologie, fiindca trebuie sa stiti, caci aceasta carte va incorpora o sumedenie de articole si povestiri pe care le-am scris de-alungul anilor, si astea inca de la stabilirea mea in Australia, la inceputul anilor 1980, cand in mintea mea deja incepuse a dospi aluatul artelor in general, chemarea divinei muze. Venisem dintr-un mediu industrial, aveam insa radacinile copilariei la sat, pe care si azi, dupa vorba lui Lucian Blaga, il vad a fi „locul unde s-a nascut vesnicia“. Cred ca simplitatea satului>>>>>Ioan Miclău

Mai 27, 2007. carti noi. Lasă un comentariu.

Codruţ Constantinescu: De ce „Studii irlandeze“?

Pentru ca Irlanda este moştenitoarea unei tradiţii istorice, culturale şi (încă) lingvistice unice în Europa, tradiţia celtică. Irlanda a reprezentat marea problema europeana a celui mai mare imperiu colonial cunoscut de istorie, Imperiul Britanic si cea mai tulburentă colonie europeană a Imperiului. Toate încercările de pacificare ale insulei de smarald au eşuat. Confruntările izbucnite şi reprimate în săptămâna Paştelui (catolic) din anul 1916 au condus la radicalizarea miscarii nationaliste irlandeze iar confruntarile dintre cele doua parti beligerante, rebelii irlandezi si fortele Coroanei Britanice din perioada 1919-1921 s-au sfarsit numai dupa ce Londra si-a retras trupele si a acordat o independenta de facto Sudului insulei (proclamata de jure in 1948). Împărţirea insulei între cele 26 de comitate sud-irlandeze, predominat catolice şi cele 6 nord-estice, cu majoritate protestantă, rămase sub o laxa jurisdicţie britanică a reprezentat principalul motiv pentru care Irlanda a ramas în conştiinţa colectivă a contemporanilor>>>>>Codruţ Constantinescu

Mai 27, 2007. carti noi. Lasă un comentariu.

RITUALURI – „Lansarea de carte – o comuniune“

Cu multa bucurie vin sa Va impartasesc vestea aparitiei cartii scriitorului Horia Ion Groza din Sacramento, Treptele de vazduh ale
sufletului si setea de Dumnezeu, Editura Criterion Publishing, Bucuresti, 2006, 517 p; si a cartii subsemnatului Studii de istoria Bisericii romanesti din Transilvania si Banat in epoca moderna, Editura Criterion Publishing, Bucuresti, 2006, 438 p. Prezentarea cartilor s-a facut in data de 19 Noiembrie 2006 dupa Sfanta. Liturghie, in sala Casei Romane din Hayward,SUA, prezentare la care au participat poetul si eseistul Dr. Gabriel Stanescu, Directorul Editurii Criterion Publishing si al revistei de cultura Origini-Romanian Roots, prozatorul si specialistul in istoria religiilor Vasile Andru, profesor la Facultatea de Jurnalistica din Bucuresti, prefatatorul volumului lui Horia Ion Groza si reprezentantii saptamanalului „Meridianul Romanesc”.

Scopul lansarii cartilor a fost unul caritabil iar sumele colectate cu acest binecuvantat prilej au fost donate Bisericii.>>>>>Gheorghe Naghi

Mai 27, 2007. soarta cartilor. Lasă un comentariu.

Nicolae Rotaru: „Cartea la care lucrez“

După ce mi-am văzut împlinit (chiar de ziua mea, din mărţişorul acestui an) visul de a ajunge cu numărul cărţilor, numărul anilor de viaţă, prin apariţia volumului de rondeluri „Rău de înălţime”, prefaţat de Radu Cârneci, am trecut pe şantierul altor zămisliri editoriale: una de imediateţe şi care se constituie în cercetare ştiinţifică pentru uzul celor ce studiază ştiinţa managementului, intitulată „Lider şi actant”, iar alta vizând aceeaşi Editură RAO şi finele lui 2006, care este, de fapt, a treia înfăptuire din cele patru trilogii dedicate, prima, lutului (trei romane care au apărut în 2004), a doua, focului (trei volume de poeme, prefaţate de I. Rotaru, G. Stanca şi, respectiv, N.D. Fruntelată, care s-au publicat anul trecut), următoarea, cea la care lucrez, dedicată apei şi, cu vrerea Celui de Sus, ultima, la orizontul europenităţii noastre de fapt şi de drept, dedicată duh-văzduhului, aer-eterului. Trilogia de apă, la ale cărei cuvinte cioplesc în clipele de îmbucurare sufletească, va fi tot o unitate de trinităţi lirice, subordonate celor trei valori creştine sacre şi mereu dezirabile: nădejdea, iubirea şi credinţa. Ca odihnă de muncă prin muncă, mă-nvrednicesc, în continuare, de asumările publicistice, de obligaţiile didactice şi de solicitările sociale.>>>>>Nicolae Rotaru

Mai 27, 2007. santier literar. Lasă un comentariu.

„FĂCĂTORII DE CĂRŢI“ – Gelu Voican-Voiculescu, îngrijitorul cărţii „Din Vârtejul războiului“, vol. III, de Octav Tăzlăoanu

Iata cateva ganduri ale lui Gelu Voican-Voiculescu, ingrijitorul acestei editii importante care aduce in actualitate chipul quasi-ignorat al unui mare jurnalist transilvan de la cumpana veacurilor trecute: „

Octav Tazlaoanu este tatal mamei mele, bunicul meu. Ii seman intr-un fel iar scrisul imi seamana cu al lui. A avut o soarta vitrega, ingrata. A facut «LUCEAFARUL» care, insa, a cazut in sarcina lui Goga, desi acesta era cu mult mai tanar. «LUCEAFARUL» a fost una din cele mai prestigioase reviste ale romanilor din Transilvania si din Romania . El a preluat-o de la niste tineri studenti care facusera o foaie efemera. Lui insa nu i se recunoaste meritul. Frumusetea este ca a scos-o in inima Budapestei, la inceput de secol XX; era o sfidare sa apara aceasta revista, acolo si atunci. Era nascut la Bilbor, in Harghita, dar era „tazlaoan“. Tazlaoanii erau ciobani de pe Tazlau si s-au mutat>>>>>Gelu Voican Voiculescu

Mai 27, 2007. carti noi. Lasă un comentariu.

Corneliu Florea: „Îmi caut cartea la care am lucrat!“

„Cartea la care lucrez?“ Tentanta intrebare, as dori sa va raspund… dar, scuzati-ma, acum, imi caut cartea pe care am scris-o in 2005, s-a publicat, s-a expediat prin posta romana si a disparut IMI CAUT CARTEA LA CARE AM LUCRAT!!! O caut de saptamini de zile !!! Se chiama „fiecare cu america lui“ Chiar asa, cu litere mici de la un capat la altul !! A aparut la Editura ALETHEIA si conform contractului, editorul mi-a trimis o suta de exemplare in Canada. In doua colete, a cite cincizeci de exemplare fiecare, le-a trimis prin posta romana, pe amindoua in aceiasi zi: 15 Feb 2006. In data de 27 Februarie am primit primul colet: complet vandalizat, fara nici o carte!!! Ca sa pastreze forma de colet, in locul cartilor au fost bagate doua pungi cu hainite de copii!!! Al doilea colet nu a sosit nici pina astazi, 8 April 2006!!! Sa va mai spun ca in toamna trecuta si Domnul Artur Silvesti mi-a pus un pachet de carti si reviste pe care nu l-am vazut niciodata!!! …imi caut cartea la care am lucrat …. sa va spun ce simt si cred …>>>>>Corneliu Florea

Mai 27, 2007. soarta cartilor. Lasă un comentariu.

CARNET DE SCRIITOR – Rodica Elena Lupu: „Orice pagină este o seducţie la distanţă, o erotică a depărtării“

Pentru mine, cartile nu sunt altceva decat scrisori mai groase, scrise pentru prieteni necunoscuti. Din cele mai vechi timpuri cei care au scris nu au stiut ca aceste scrisori mai groase ar putea ajunge la un om din alta epoca si în diferite puncte ale pamantului. Orice pagina de acest fel este o seductie la distanta, o erotica a departarii. Experienta, gandurile unui om s-au depozitat aici si apoi s-au preluat de alte generatii. Am scris si voi scrie despre tara mea, pentru ca, oriunde m-ar duce valul, ma cheama la el Ardealul si iarba verde de acasa, sa ma ratacesc prin lume nu ma lasa. Sunt doar cateva cuvinte scrise pe coperta cartii mele “Vacante, vacante… Romanie plai de dor”, publicata de Editura Anamarol in anul 2003. Voi fi alaturi de toti cei care isi iubesc cu adevarat tara in care s-au nascut.>>>>>Rodica Elena Lupu

Mai 27, 2007. santier literar. Lasă un comentariu.

CARTEA LA CARE LUCREZ – Nicolae Georgescu: „Nu e vina mea că am acumulat atâtea informaţii despre Eminescu“

Şantierele mele se distribuie în zone oarecum opuse. Una dintre ele priveşte cercetarea, alta are ca orizont literatura propriuzisă iar o a treia stă sub semnul traducerii din elină. Mă opresc asupra acestor trei ipostaze pentru că sunt aproape configurate, adică stau gata să intre în coperte. Nu ştiu, însă, ce soartă vor avea cărţile respective – nu în sensul că nu ar avea condiţii materiale de salt în realitate, ci mai degrabă în sensul căutării mele interioare. De mult timp a crea în zona istoriei literare înseamnă, pentru mine, a te adapta la creaţiile anterioare, adică a nu te rupe, a nu jigni înaintaşii , etc. Nu e vina mea că am acumulat atâtea informaţii despre Eminescu – şi nu e vina lui G. Călinescu, de pildă, că i-au scăpat foarte multe dintre ele. Am da tun exemplu. De obicei – exemple sunt cu zecile aici –cine află ceva nou îi înjură pe toţi înaintaşii care nu ştiau acel lucru. Pe mine mă interesează unghiul de atac a subiectului, ca să zic aşa, adică acel tip de abordare care să aducă şi noutate dar, în acelaşi timp, să respecte şi înaintaşii. În acest sens, cred că anul acesta voi definitiva cartea „Un an din viaţa lui Eminescu”, ce se referă la perioada martie 1881- aprilie 1882 , carte torenţială în privinţa informaţiei>>>>>Nicolae Georgescu

Mai 27, 2007. santier literar. Lasă un comentariu.

CARTEA LA CARE LUCREZ – Loredana A. Ştirbu: „Spirala“

 

Cartea pe care o scriu de câţiva ani buni este de fapt povestea unui medic din Roma antică. Lucius provine dintr-o familie bogată dar alege să ducă o altfel de viaţă. Călătoria lui este lungă şi îl aduce până aici, pe meleagurile noastre. Intenţia mea este să prezint lumii o altfel de istorie a dacilor şi a lumii de atunci. Simt că tot ceea ce ţine de istoria strămoşilor noştri poartă încă un stigmat pe care îl vom îndepărta cu greu, o percepţie eronată care nu s-a schimbat foarte mult. „Spirala” sper ca va fi un succes.
________________________________________________________________________________

Mergeau încet discutând despre lucrurile şi evenimentele care i-au impresionat în zilele care trecuseră de când se aflau la Roma. Libellus era foarte încântat de viaţa din frumoasa citadelă, de prieteni şi cunoscuţi nu duceau lipsă, iar invitaţiile la mese şi petreceri curgeau gârlă, asta deoarece era de familie bună, cu stare şi pe deasupra tânăr şi cu judecata sănătoasă.
Toţi cei cu fete de măritat se înghesuiau să-l curteze, însă Lucius era deja plictisit peste măsură de toate astea, el venise pentru altceva şi era destul de dezamăgit că nu reuşise încă să-l găsească pe cel care să îi fie mentor.
Astăzi de exemplu erau invitaţi la Fabius Tiro, era printre puţinele locuri unde îi făcea plăcere să meargă fără să se simtă ameninţat deoarece cel care era în centrul atenţiei era Libellus.
Fabius îi întâmpină călduros poftindu-şi oaspeţii în interiorul casei sale.
– Având în vedere că este o după amiază atât de frumoasă m-am gândit că de data asta să ne bucurăm de deliciile gastronomice în grădină,>>>>>Loredana Ştirbu

Mai 27, 2007. santier literar. Lasă un comentariu.

CARTEA CARE MI-A APARUT – Aurel Anghel: „Exerciţii de dragoste cu zeii lui Gheorghe Dobre“

Cuvânt de bun rămas

Terminasem insolita clătorie prin cea mai incitantă carte de poezie pe care am citit-o in ultima vreme. Eram bucuros că am reuşit, că am ajuns intr-un fel să strabat spaţiul poetic al unuia dintre cei mai mari şi mai necunoscuţi poeţi contemporani, „dobre gheorghe”. Pusesem punct, dar n-au trecut nici 24 de ore şi nevoia de a reveni mă apăsa aproape ca o obsesie. Oare de ce?

Mai întâi că abia după ce am scris-o am citit şi referinţele critice de la sfârşit, unele dintre ele de o desăvârşită competenţă, am fost bucuros să constat că numeroase idei pe care le-am emis şi susţinut se aflau ca puncte de vedere şi in viziunea altora asupra acestei cărţi. Una din aceste idei nu-mi dă pace. Aceea a necesităţii revenirii, a prea puţinului înţeles al unora dintre poeme, a derapajelor aproape obligatorii în câteva cazuri, deoarece cartea aceasta nu este uşor nici de citit şi nici de înţeles. Ce să mai zicem de a te apuca să o prezenţi ca pe o lectură deosebită, să scrii şi să faci lumină acolo unde uneori, chiar poetul construieşte aproape pe întuneric.>>>>>Aurel Anghel

Mai 27, 2007. carti noi. Lasă un comentariu.

CARTEA CARE MI-A APĂRUT – Aurel David: „Autografe“

 

Nemaiavand ce face, la pensie fiind, dar la viata mea de gazetar “combatand” foarte serios (unul din argumente se afla chiar in cele cinci volume de reportaje “Oameni care fac”), m-am gandit sa adun intr-o carte autografele primitea de-a lungul anilor. Dupa ce am facut trebusoara, mi s-a parut ca iesea o carticica prea subtirica. Asa ca am adunat si o parte din parerile, scrise, mai ales, ale altora despre mine. Iaca-asa a iesit ce-ati primit. Directorul Bibliotecii Judetene “Alexandru Odobescu”, prof. Dumitru Ghita, cand a primit cartea, mi-a spus ca a mai facut asa ceva o biblioteca prin tara, inmanunchind autografele primite de institutia respectiva.

Dar eu nu aveam cunostinta de asa ceva. Ideea i-am impartasit-o si amicului meu de la Rm Valcea, scriitorului Ioan Barbu, cu care am fost coleg la cursurile posuniversitare de jurnalistica. I-a suras si lui ideea, dar nu stiu daca a materializat-o. >>>>>Aurel David

Mai 27, 2007. carti noi. Lasă un comentariu.