INTAMPINAREA SCRIITORULUI – Venerabilul Ioan Miclau , din Sydney (Australia) a publicat o carte noua

Apariţia cărţii „Scrieri in proza „(volumul II) a scriitorului Ioan Miclau, apăruta la Editura „Cuget Românesc”,2007, vine să ne întărească convingerea în puterea sa creatoare, cu acelaşi simţământ duios privind dragostea pentru Neamul Românesc.
Cartea, asa cum ne mărturiseşte autorul, „are o identitate”, „ca orice fiinţă(!), născută din fiinţă.”Lăsând la o parte elementele ce ţin de coordonate tehnice, gasim aici o filozofie subtila privind naşterea unei cărţi.
Publicist, poet, dramaturg şi prozator, autorul este ca albina ce doreşte să strângă cât mai mult polen, din cele mai diversificate flori, pentru mierea cea mai dulce în cuvânt. Un dac vechi, crescător de albine.”Lupta cu imaginaţia sa proprie”, un dar al celor care vin din „locul unde s-a născut veşnicia”.
Autorul a reuşit în acest volum să adune mai multe texte inedite.>>Mariana Gurza >>
Anunțuri

Ianuarie 23, 2008. Etichete: . carti noi. Lasă un comentariu.

SANTIER LITERAR – Cristian Petru Balan scrie o carte-unicat

Cartea la care lucrez acum se numeste “ENCICLOPEDIA IMNURILOR DE STAT DIN TOATE TARILE LUMII” si cuprinde un numar de 197 de Imnuri nationale, toate deja traduse de mine in limba romana. Dupa reproducerea notelor muzicale din fiecare imn, sub care exista textul versurilor in limba respectiva, este prezentat istoricul fiecarui imn in parte, precum si drapelul impreuna cu stema statului al carui imn national a fost prezentat. Este pentru prima data cand va aparea o asemenea lucrare masiva in Romania.

Ianuarie 19, 2008. santier literar. Lasă un comentariu.

Grigore Arbore , un mare scriitor roman din Italia , vorbeste despre cea mai recenta carte a lui

Primesc prin curier o carte care îmi poartă semnătura. Este tipărită în excelente condiţii grafice de editura RAO. Se numeşte „Destrămări multicolore”. Nu pentru a promova un „produs editorial” ci doar pentru „a da seamă” – pentru a folosi o înţeleaptă expresie românească – cititorului de motivele ce m-au determinat a strânge în volum reflecţii făcute în faţa hârtiei pe parcursul câtorva ani, reiau în rândurile mai jos unele consideraţii din nota autorului, cu care se deschide cartea: Textele cuprinse între coperţile acesteia reprezintă o selecţie a unor articole apărute în intervalul noiembrie 2004 – 3 noiembrie 2006 în cotidianul „Cronica Română”. La această ultimă dată a fost publicat textul De bello valacho, sive methamorphoses novissimae; cu el se încheie capitolul din volum intitulat Dacia (In)Felix. A fost înscris în sumar nu deoarece marchează momentul – sau motivaţia probabilă – „ruperii filmului” cu patronatul unei publicaţii în jurul căreia s-au regrupat între 2005-2006, cu nemijlocitul concurs al subsemnatului, care probabil putea găsi un spaţiu de comunicare mai interesant pentru a-şi distribui credibilitatea, o serie de personalităţi ştiinţifice, culturale şi în acelaşi timp şi ale vieţii publice. Cultura politică, talentul, capacitatea de convingere şi buna credinţă a majorităţii acestora, conjugate cu munca tot mai serioasă a unei redacţii mult subdimensionată, formată prevalent din tineri talentaţi (şi certăreţi pe măsura vârstei), stimulaţi de perspectiva de a lucra (în fine) într-un cadru civilizat, favorabil îmbogăţirii experienţei profesional-umane, şi-au dat mâna în a atribui numitului ziar, în ciuda modestiei tirajului său, rolul de „emiţător” de opinii demne de a fi luate în consideraţie de un număr în treptată creştere (lentă dar creştere) de cititori şi de acea parte a „clasei politice” care preferând a gândi cu propriul cap părea a fi sensibilă la „profitul” intelectual derivat din confruntarea cu gândirea unor interlocutori obiectivi şi bine instruiţi. Ultimul articol tipărit în coloanele ziarului numit l-am repropus cititorului deoarece mi se pare că se referă la o situaţie simptomatică pentru o altă „grupare” de pe scena politică românească: aceea care nu se aude decât pe sine şi care ar distruge tot ceea ce este contrar ideii proprii despre sine. O situaţie definită, în esenţă, de incapacitatea unor lideri fără o istorie politică personală convingătoare – sau cu o istorie politică personală în parte inventată, în parte improvizată din necesităţi practice – de a reflecta cu sinceritate, temeinic, în spirit autocritic, asupra propriilor acţiuni. Unele dintre ele, nu puţine, s-au dovedit a fi, la scurt timp după ce au fost „comise”, dezastruoase pentru evoluţiile pe termen scurt şi mediu – pentru a nu mai vorbi de cele pe termen lung – ale economiei şi vieţii sociale ale României. În ciuda evidenţelor, ele însă au fost revendicate cu orgoliu de cei ce le-au promovat. Spiritul autocritic nu a fost şi se pare că nu va deveni foarte curând o caracteristică dominantă a comportării oamenilor politici din România, o ţară în care social-democraţia, ideologie agregatoare în jurul căreia se desfăşoară farsa bătăliei politice actuale, nu va putea nicicând să funcţioneze – regret că trebuie să o spun – precum a funcţionat timp de peste o jumătate de secol în Suedia.>>>>>>

Ianuarie 19, 2008. carti noi. Lasă un comentariu.

SUB TIPAR – Adrian Botez a scris o carte senzationala : ” RUGURI . Romania sub asediu ” ; ea va aparea in urmatoarele saptamani

Am intitulat, această carte, RUGURI – pentru că Rugul şi luminează, dar şi consumă pe luminător…În această lume şi-n această ţară – adică, în lumea de la cumpăna mileniilor 2 şi 3, în România de pe Planeta Terra – trebuie să fie cât mai multe Ruguri, aprinse unul de la altul, „lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”… – doar aşa Neamurile Metafizice, în general, şi Neamul Metafizic Românesc, în special, nu vor fi private, respectiv, nu va fi privat de Misiunea Lor/Sa Sfântă, de către Dumnezeu! Puţin contează, în macroistorie, dacă cel care s-a făcut Rug s-a consumat ori ba – dacă el, Rugul, n-a şi luminat! Puţin contează, în macroistorie, cât de puternic ai fost 70 sau chiar 100 de ani – dacă n-ai lăsat, în urma ta, fie şi o cărămidă, folositoare pentru construcţia uneia dintre treptele evoluţiei spirituale a Neamului tău, în particular, şi a Planetei Spirituale Terra, în general!

Soarta individuală, dacă nu e pusă în Slujba Sfântă a Neamului Metafizic, cel trans-istoric, sau a Lumii Spirituale Terestre – riscă să se stingă inobservabilă, în neant… – dacă nu e conjugată, în mod desăvârşit corect, cu Soarta Colectivă, a Neamului Metafizic-Metaistoric, respectiv cu aceea a Lumii Transistorice – SOARTĂ care conţine, dimpreună, precum un singur mănunchi de energii şi „ipostazuri”, Trecutul, Prezentul şi Viitorul, cu oameni, soartă şi spaţiu – un spaţiu sacralizat nu doar prin locuire, ci prin jertfa de sine, îmbibată, de multe ori, cu sânge şi infinit zbucium spiritual, pentru a merita locul acela UNIC- numit PATRIE…Toate Patriile la un loc, în transistorie, vor re-forma/re-formula, cu divină formulă, PARADISUL!

Ianuarie 19, 2008. santier literar. Lasă un comentariu.

„CARTEA MEA CEA MAI IUBITA „- Violeta Ionescu: Biografii romanţate ale împăraţilor romani s-au scris puţine în lume

In privinta cartilor mele publicate, cea mai importanta este „DIOCLEŢIAN, FIUL LUI JUPITER”, vol. I, la care ţin foarte mult pentru ca am lucrat la ea zece ani. O buna parte din acest timp l-am dedicat documentarii (fiindca eu nu am studii istorice), in tara si strainatate (cu ajutorul dlui dr. Crisan V. Museteanu, de la Freiburg, care m-a incurajat foarte mult si mi-a spunsorizat aparitia ei; din pacate, a murit anul trecut in decembrie, dar nu inainte de a-mi citi cartea). Romanul a fost bine primit, dar mai mult la Galati, fiindca nu am avut posibilitatea sa o difuzez in toata tara – retelele noastre de distributie a cartii fiind extrem de deficitare. Am oferit-o prietenilor, colegilor si celor interesati, cu rugamintea de a le afla opiniile. In functie de pregatirea lor si de gradul de interes pentru literatura, dar si pentru istoria antica, am primit reactii de tot felul. Nici nu ma asteptam sa fie altfel, Dl Museteanu m-a avertizat, de altfel, ca aceasta carte nu va fi inteleasa de oricine. Nu am aceasta pretentie si nici nu vreau sa mi-o citeasca oricine, ci doar cei care pricep ceva din domeniul literaturii istorice. Biografii romantate ale imparatilor romani s-au scris puţine in lume. Despre Diocletian, care a fost anatemizat de Biserica crestina, nu s-au scris decat biografii istorice – si astea trunchiate ori partinice. >>>>>>>

Ianuarie 19, 2008. despre carti. Lasă un comentariu.

SANTIER LITERAR – Alexandru Stanciulescu-Bârda: „Martirul“

Cu ani în urmă, după ce realizasem cartea Nicolae Iorga. Concepţia istorică, carte prefaţată şi recomandată pentru tipar de academicianul Ştefan Pascu, am început să strâng amintiri despre Nicolae Iorga de la cei care îl cunoscuseră, dintre care cei mai mulţi sunt astăzi ei înşişi amintire. Am fost uimit când am început să primesc de la câteva rânduri până la zeci de pagini de la foşti studenţi şi prieteni ai savantului şi oameni de suflet din ţară şi din străinătate, care-l cunoscuseră, vorbiseră, îl auziseră, avuseseră privilegiul rar de a-l simţi aproape. Mărturiile lor au devenit documente de o inestimabilă valoare, care nu pot fi găsite în altă parte. Cum aş putea socoti altfel masivul vraf de file cu amintiri ale fostului său secretar particular, cărturarul Alexandru Ciorănescu, stabilit după război prin Santa Cruz de Teneriffe(Spania), ca să dau un singur exemplu. S-au adunat câteva sute de pagini, menite să constituie o carte de proporţii, pe care aş fi vrut s-o intitulez simplu, Martirul. N-am reuşit să realizez acest lucru, din motive adesea minore. Vom încerca, poate şi-n ,,scrisorile” ce vor urma, să strecurăm câte ceva din aceste amintiri şi astfel, poate, se va aduna şi materialul necesar cărţii proiectate. >>>>>>

Ianuarie 19, 2008. Etichete: . santier literar. Lasă un comentariu.

În China, Aurel Anghel scrie o altă carte despre China

O frumoasă experientă de credintă ,trăită ieri aici în Shanghaiul amestecat cu atâta lume: m-am trezit la ora 4 a.m., am scris aceste rânduri pe care vi Le trimit cu bucurie si ,poate, se vor aseza la rând cu altele în cartea mea despre China , fără un proiect limpede, fără un plan anume si chiar fără un titlu. Mai sunt încă cinci luni de stat aici, unde fiecare zi e o nouă experientă care mă tine in tensiunea scrisului, în bucuria de a comunica celor dragi impresiile mele.
AUREL ANGHEL

Ianuarie 19, 2008. santier literar. Lasă un comentariu.

Valentina Becart : Câteva gânduri alăturate volumului “Două lacrimi de cer”

..În aceste vremuri tulburi, Cuvântul – mi-a fost „Leagăn şi vatră”, aşa cum este „zicerea” poetului Florentin Maftei. Poezia – …cânt de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte…
…zorii – scăldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire… …aurul agonisit cu migală în frunzele ce nu ştiu a-şi striga neputinţa… …floarea de colţ – zămislită din inima adâncă şi durerea tăinuită a muntelui… …floare – promisă cerului – şi iubirii fără de pată. Poezia este cea care mă ajută să evadez din „sclavia” voinţei, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre… căutându-şi drumul spre adevăratele origini… spre o lume neştiută încă – lepădându-şi pe „ţărmul vieţii” trupu-i cu iz nociv – de lut!

Dumnezeu mi-a dăruit un „talant „… şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să „strălucească în plină lumină „! Cuvântul – m-a chemat! O adevărată amforă – din care am băut – mereu… mereu mai însetată de noi înţelesuri.

Mă aflam la o răscruce: „Quo vadis ?!”Prăpăstiile adulmecau clipa rătăcirii – şi, deodată, în faţa ochilor, un „duh” mi se-arată, şoptindu-mi ca o „muzică dumnezee”:
„Ia-mă de mână cu încredere! Păşeşte fără teamă”. Şi, destul de timid… am păşit! Drumul n-a fost uşor! Plin de obstacole şi capcane… Dar D-zeu nu m-a lăsat singură. A adus în calea-mi zbuciumată un ” OM” de o valoare fără seamăn: Misu Borser .. regretatul şi nepreţuitul prieten, căruia i-am dedicat cel de-al treilea-lea volum de poeme – „Două lacrimi de cer”. Mi-a purtat paşii prin „hăţişul cuvântului” cu grijă, cu răbdare, dăruire şi iubire.
„Ai citit: «Cum am devenit scriitor» de Panait Istrati?» Dar sublima operă a lui Holderlin – «Hyperion»?…”
„Sincer! Nu…”
„Să nu-mi spui că nu te-ai delectat cu scrierile lui
>>>>>

Ianuarie 19, 2008. carti noi. Lasă un comentariu.

CARTI DE ALTADATA, DE AZI SI DE MAINE – N. N. Negulescu: „Cărţi scrise şi pregătite“

Debutul editorial s-a produs cu volumul de elegii „Vesperale”, prefatat de distinsul meu „nas” literar, criticul Artur Silvestri, Editura Litera, Bucuresti, 1983.Au urmat: „Sfera rostirii” – poeme, prefatata de criticul Mircea Moisa, Editura „Spirit romanesc”, Craiova, 2002; „Prelat in regatul Cuvantului” – poeme, Editura „Spirit Romanesc”, Craiova, 2002; „Lacrimi de diamant” – poeme metafizice, cu o prefata semnata de Florea Miu, Editura MJM, Craiova, 2005.
Sant in curs de aparitie volumele de poeme metafizice: Oraniana si Ochiul de foc.

Dupa ce s-a rotit in jurul universului terestru prin Singapore, Filipine, Japonia, India, Tibet, Canada, USA, Mexic, Australia, Spania, Elvetia, Italia, Germania si Franta, volumul de poeme „Lacrimi de diamant” a ajuns la locuri de cinste in bibliotecile „Fundatiei Nobel”, cea a „Institutului Herder”, „Vatican” si chiar in „Academia Regala” din Marea Britanie.
>>>>>

Ianuarie 19, 2008. despre carti, santier literar. Lasă un comentariu.

AUTORUL DESPRE CARTEA LUI – Ionuţ Caragea: „Omul din cutia neagră“

Viaţa este ca o cursă de maraton. Suntem asemenea lui Philippides, purtători de solie către destinaţia finală. În faţa noastră se află kilometri de obstacole iar pe cărările lăturalnice sunt ispitele. Uneori preferăm o scurtătură, alegând calea cea mai uşoară, dar în final vom descoperi că pentru toate lucru­rile există un revers al medaliei. Vo m face un pas înainte şi doi înapoi. Alteori ne oprim la marginea drumului, istoviţi, cerându-i iubirii un pahar cu apă sau o gură de oxigen. Câţiva dintre noi vor putea continua cursa, ceilalţi vor aban­dona. Alţii vor apela la stimulente şi mai târziu vor descoperi că nimic nu le mai poate stimula viaţa la fel ca înainte. Vo r fi descalificaţi.
Adevăraţii alergători de cursă lungă nu se opresc niciodată. Şi, la un moment dat, atât de mare este suferinţa încât totul pare să se fi sfârşit. Apare un punct zero, un moment în care corpul fizic este epuizat iar psihicul este victima sa directă.

Ce ne împinge dincolo de limitele noastre? Mulţi ar răspunde că speranţa. Dar majoritatea raportează speranţa numai la nevoile proprii, fizice sau materiale, iar credinţa devine o comandă adresată divinităţii.
>>>>>>>>

Ianuarie 19, 2008. carti noi, noutati. Lasă un comentariu.