Grigore Arbore , un mare scriitor roman din Italia , vorbeste despre cea mai recenta carte a lui

Primesc prin curier o carte care îmi poartă semnătura. Este tipărită în excelente condiţii grafice de editura RAO. Se numeşte „Destrămări multicolore”. Nu pentru a promova un „produs editorial” ci doar pentru „a da seamă” – pentru a folosi o înţeleaptă expresie românească – cititorului de motivele ce m-au determinat a strânge în volum reflecţii făcute în faţa hârtiei pe parcursul câtorva ani, reiau în rândurile mai jos unele consideraţii din nota autorului, cu care se deschide cartea: Textele cuprinse între coperţile acesteia reprezintă o selecţie a unor articole apărute în intervalul noiembrie 2004 – 3 noiembrie 2006 în cotidianul „Cronica Română”. La această ultimă dată a fost publicat textul De bello valacho, sive methamorphoses novissimae; cu el se încheie capitolul din volum intitulat Dacia (In)Felix. A fost înscris în sumar nu deoarece marchează momentul – sau motivaţia probabilă – „ruperii filmului” cu patronatul unei publicaţii în jurul căreia s-au regrupat între 2005-2006, cu nemijlocitul concurs al subsemnatului, care probabil putea găsi un spaţiu de comunicare mai interesant pentru a-şi distribui credibilitatea, o serie de personalităţi ştiinţifice, culturale şi în acelaşi timp şi ale vieţii publice. Cultura politică, talentul, capacitatea de convingere şi buna credinţă a majorităţii acestora, conjugate cu munca tot mai serioasă a unei redacţii mult subdimensionată, formată prevalent din tineri talentaţi (şi certăreţi pe măsura vârstei), stimulaţi de perspectiva de a lucra (în fine) într-un cadru civilizat, favorabil îmbogăţirii experienţei profesional-umane, şi-au dat mâna în a atribui numitului ziar, în ciuda modestiei tirajului său, rolul de „emiţător” de opinii demne de a fi luate în consideraţie de un număr în treptată creştere (lentă dar creştere) de cititori şi de acea parte a „clasei politice” care preferând a gândi cu propriul cap părea a fi sensibilă la „profitul” intelectual derivat din confruntarea cu gândirea unor interlocutori obiectivi şi bine instruiţi. Ultimul articol tipărit în coloanele ziarului numit l-am repropus cititorului deoarece mi se pare că se referă la o situaţie simptomatică pentru o altă „grupare” de pe scena politică românească: aceea care nu se aude decât pe sine şi care ar distruge tot ceea ce este contrar ideii proprii despre sine. O situaţie definită, în esenţă, de incapacitatea unor lideri fără o istorie politică personală convingătoare – sau cu o istorie politică personală în parte inventată, în parte improvizată din necesităţi practice – de a reflecta cu sinceritate, temeinic, în spirit autocritic, asupra propriilor acţiuni. Unele dintre ele, nu puţine, s-au dovedit a fi, la scurt timp după ce au fost „comise”, dezastruoase pentru evoluţiile pe termen scurt şi mediu – pentru a nu mai vorbi de cele pe termen lung – ale economiei şi vieţii sociale ale României. În ciuda evidenţelor, ele însă au fost revendicate cu orgoliu de cei ce le-au promovat. Spiritul autocritic nu a fost şi se pare că nu va deveni foarte curând o caracteristică dominantă a comportării oamenilor politici din România, o ţară în care social-democraţia, ideologie agregatoare în jurul căreia se desfăşoară farsa bătăliei politice actuale, nu va putea nicicând să funcţioneze – regret că trebuie să o spun – precum a funcţionat timp de peste o jumătate de secol în Suedia.>>>>>>

Anunțuri

Ianuarie 19, 2008. carti noi.

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: