Valentina Becart : Câteva gânduri alăturate volumului “Două lacrimi de cer”

..În aceste vremuri tulburi, Cuvântul – mi-a fost „Leagăn şi vatră”, aşa cum este „zicerea” poetului Florentin Maftei. Poezia – …cânt de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte…
…zorii – scăldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire… …aurul agonisit cu migală în frunzele ce nu ştiu a-şi striga neputinţa… …floarea de colţ – zămislită din inima adâncă şi durerea tăinuită a muntelui… …floare – promisă cerului – şi iubirii fără de pată. Poezia este cea care mă ajută să evadez din „sclavia” voinţei, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre… căutându-şi drumul spre adevăratele origini… spre o lume neştiută încă – lepădându-şi pe „ţărmul vieţii” trupu-i cu iz nociv – de lut!

Dumnezeu mi-a dăruit un „talant „… şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să „strălucească în plină lumină „! Cuvântul – m-a chemat! O adevărată amforă – din care am băut – mereu… mereu mai însetată de noi înţelesuri.

Mă aflam la o răscruce: „Quo vadis ?!”Prăpăstiile adulmecau clipa rătăcirii – şi, deodată, în faţa ochilor, un „duh” mi se-arată, şoptindu-mi ca o „muzică dumnezee”:
„Ia-mă de mână cu încredere! Păşeşte fără teamă”. Şi, destul de timid… am păşit! Drumul n-a fost uşor! Plin de obstacole şi capcane… Dar D-zeu nu m-a lăsat singură. A adus în calea-mi zbuciumată un ” OM” de o valoare fără seamăn: Misu Borser .. regretatul şi nepreţuitul prieten, căruia i-am dedicat cel de-al treilea-lea volum de poeme – „Două lacrimi de cer”. Mi-a purtat paşii prin „hăţişul cuvântului” cu grijă, cu răbdare, dăruire şi iubire.
„Ai citit: «Cum am devenit scriitor» de Panait Istrati?» Dar sublima operă a lui Holderlin – «Hyperion»?…”
„Sincer! Nu…”
„Să nu-mi spui că nu te-ai delectat cu scrierile lui
>>>>>

Anunțuri

Ianuarie 19, 2008. carti noi.

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: