Elena Armenescu scrie o carte nouă – „Gânduri de utrenie“

În urmă cu două decenii călătoream cu tramvaiul prin Bucuresti. Intrucât aveam de parcurs un traseu mai lung, m-am străduit să-mi obţin un loc. Aveam o stare de apăsare, de tristete sporită de tot ceea ce vedeam de-a lungul străzilor care erau străbătute de linia de tramvai: multe gunoaie ridicate uneori în aer de vântul care bătea în rafale din când în când, case în paragină cu pereţii coşcoviţi, brazdaţi de crăpături ori chiar erau formate adevarate „insule” din cauza tencuielii căzute, lăsând să se vadă cărămizile dezgolite, case vechi de peste o sută de ani, cu acoperişuri din tablă ruginită, alternând cu altele mai bine întreţinute, tot vechi, cu o arhitectură admirabilă aparţinând – dupa forma stâlpilor – fie stilului doric, fie celui ionic. Cu siguranţă, în urmă cu un secol, adică atunci când casele acestea erau noi-nouţe, ofereau privirii o imagine încântatoare ceea ce a atras dupa sine şi calificativul atribuit oraşului: Micul Paris. >>>>

Anunțuri

Iulie 11, 2008. santier literar.

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: