Adrian Munteanu: „Un nou volum «Ferestre în cetate» (sonete 4)“

Mai e puţin până la momentul lansării celui de-al patrulea volum de sonete. După “Tăcerea clipei” ( Sonete 1), Arania, 2005, “Casa fără ziduri” (Sonete 2), Arania, 2006, “Paingul Orb” (Sonete 3), Arania, 2007, a venit monetul să apară “Ferestre în Cetate” (Sonete 4), la aceeaşi editură braşoveană Arania, cu o tradiţie de 18 ani în domeniu editării de cărţi. De această dată volumul este dedicat Braşovului, oraşul meu natal, conţinând 88 de sonete, cu tot atâtea locuri specifice burgului care mi-a vegheat devenirea. Emoţia momentului este amplificată de faptul că de curând am preluat editura ARANIA, în calitate de unic asociat, iar volumul de care am pomenit este primul apărut sub noua conducere. Lansarea este preconizată să aibă loc în 4 septembrie, la librăria Şt.O. Iosif din Braşov şi va fi urmată a doua zi, 5 septembrie, ora 17, la Muzeul Casa Mureşenilor din Piaţa Sfatului, de un recital de muzică şi poezie împreună cu cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Braşov. Partea de poezie va cuprinde sonete din volumul proaspăt lansat, în interpretarea autorului, încercând să valorific astfel şi disponibilităţile interpretative pe care le-am manifestat de mult. Pot dezvălui de pe acum că viitorul volum de sonete, al cincilea, va ieşi anul viitor si va fi o integrală a Psalmilor. Vă ofer, în premieră, unul dintre sonetele cuprinse în volumul “Ferestre în Cetate”. >>>>

Anunțuri

Septembrie 21, 2008. 1.

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: