Gheorghe Postelnicu: „Drăguţa“ – din „minunata Adela“

Eu scriu după principiul ignoranţei totale în privinţa motivaţiei personajelor mele, recunoscând ca autor că sunt tare dezorientat. Personajele se cer complicate, complexe, ceea ce le reduce la absurd, deoarece mediul în care trăiesc şi gândesc – cel rural – nu este unul inedit ci banal, banal. Într-adevăr, ele şi-ar dori o organizare formală superioară, tinzând continuu spre ea, cu toate acestea, şlefuiesc conţinuturi străvechi transmise de la tată la fiu, de la mamă la fiică, de la model la copie, se mişcă într-un cadru mai curând bogat în pretexte, într-un univers convenabil din care îşi extrag poezia. Poate că, fără să-mi dau seama, realul se supradotează, dar intenţia mea sinceră este doar să-i dau ceva prestigiu banalului.
O, dacă vreodată…

Drăguţa Marin coboară dintr-un Audi. Numai bărbaţii dacă m-ar vota şi aş fi câştigătoare. Ca dansatoare în Grecia, bunăstarea ei începuse din partea de jos a corpului şi îi cuprinsese treptat-treptat pieptul, gâtul, faţa. Civilizaţia ajunsese până la unghii, lungi, sclipitoare, curate. >>>>

Anunțuri

Septembrie 21, 2008. santier literar.

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: