Maria Eugenia Olaru: „Cortul de lână“

Volumul de proză „Cortul de lână” – autor Maria-Eugenia Olaru apărut în anul 2007, reprezintă o perioadă de creaţie de aprope zece ani. Titlul volumului face referire la „Cortul adunării” cel acoperit cu piele şi învelitoare de lână, alcătuit conform poruncii Dumnezeieşti, ca loc de naşatere, trăire şi refugiu de restrişte pentru fiecare creştin. Ca loc de viaţă şi moarte!

Începută pe colţul mesei din bucătărie, cartea acesta, a trecut, împreună cu autorul, prin toate meandrele istoriei postcomuniste , trecând prin perioade de grele încercări sau uşoare relaxări şi sfârşită fiind pe ecranul noului computer. S-ar putea spune că nimic nu este interesant, pănă acum. Totuşi drumul de la colţul mesei până la monitorul LCD a fost străbătut împreună cu o întreagă naţiune, prin frământări, îndoieli, lupte politice, lupte pentru supravieţuire, adevăruri, minciuni, dureri, bucurii, rate, credite, sosiri ale minerilor, vizite ale unor mari preşedinţi ai lumii, vizita Papei Ioan Paul al II-lea, toate trecute cu o viteză uluitoare. Toate acestea aducând emoţii, spaime, noi atitudini , o reabordare a unui nou stil de viaţă, explozia libertăţii cuvântului, reaşezarea valorilor personale, colective şi sociale. >>>>

Anunțuri

Septembrie 21, 2008. santier literar.

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: