Sorin Cerin: „Despre mine până la «Iubire»“

În „Iubire” am încercat să îmbin poezia cu filozofia, scriind majoritatea paginilor înt-o proză poetică.Cred că este cartea care mă reprezintă cel mai bine atât pe mine cel de acum cât şi pe mine cel dintotdeauna.Un romantic întârziat dar şi un filozof care vede în profunzimea spirituală, una din dimensiunile existenţei noastre.Nu ştiu cum am ajuns să aleg o asemenea carieră în literatură şi filozofie.M-am născut la Baia Mare, pe vremea aceea nu mă chema Cerin ci Hodorogea.Purtam numele unui individ care nu era tatăl meu natural şi care în copilăria mea s-a dovedit a fi o brută ieftină care-şi arăta supremaţia faţă de un copil lipsit de apărare.Norocul meu a fost că m-a luat bunicul sub ocrotirea lui.Era preot, la Şilindru,un sat maghiar de lângă Oradea,unde se vorbea doar această limbă şi de aceea la început nu cunoşteam deloc limba română.Pe urmă s-a mutat la Săuca undeva în judeţul Satu Mare.Parohia unde mi-am petrecut cea mai frumoasă parte a copilăriei mele fiind şi casa în care copilărise poetul maghiar Kolcsey Ferencz după versurile căruia e scris imnul Ungariei de azi.Primul meu debiut literar a fost o poveste pe care am compus-o la Săuca şi avea ca subiect Sânzienele.Obişnuiam să merg pe câmp cu un păstor,baciul Szilagy care ştia o mulţime de poveşti.Imi explica despre palatul de cleştar al Sânzienelor,despre iarba fermecată şi altele.Visam cu ochii deschişi.După câţiva ani bunicul s-a mutat la catedrala din Baia Mare unde slujea,iar eu îmi continuam studiile. >>>>

Anunțuri

Septembrie 21, 2008. 1.

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: