~Adrian Botez: „Nu mai ridicaţi din umeri!“

ADRIAN BOTEZ, NU MAI RIDICAŢI DIN UMERI! – Editura Rafet, Rm. Sărat, 2007

Cartea de versuri, apărută ultima (în iulie, 2007), NU MAI RIDICAŢI DIN UMERI! – face, cumva, notă discordantă, faţă de volumele precedente de versuri ale lui Adrian Botez: Jurnal din marea temniţă interioară (Axa, Botoşani, 1998), Rog inorog (Salonul literar, Focşani, 1998), Povestea unui colecţionar de audienţe (Corgal Press, Bacău, 2003), Epopeea Atlantică (Corgal Press, Bacău, 2003), Eu, barbarul (Edit. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005), Crezuri creştine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei), Edit. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005 – în sensul că, dacă, până acum, poetul punea accent, predominant, pe latura intimistă a existenţei, sau pe filosofie şi esoterism – acum, el s-a hotărât să-şi iasă din fire! Să iasă din cameră şi să intre în AGORA! Măcar prin Cuvânt…

Cel care se va fi pretinzând “intelectual”, în lumea de azi, în România de azi – are cel puţin două interdicţii: 1- interdicţia de a fi nesimţitor, faţă de durerile Neamului şi lumii; 2-interdicţia de a se pretinde şi a se defini ca “liber cugetător”! Intelectualul care nu reiterează verbul coşbucian (“Sunt suflet în sufletul neamului meu/Şi-i cânt bucuria şi-amarul!”), cu reverberaţii, în acest veac/mileniu nou, către întreaga planetă, nu doar spre Neam (dar în primul rând spre Neam!!!) – şi care nu înţelege că doar soluţia cel puţin religioasă, dacă nu de-a dreptul cea DIN PISC (soteriologia creştină! – şi, cum se va vedea, în evoluţia spirituală ulterioară terestră: Duhul Comunitar Hristic-Ortodox!)) este şansa umanităţii terestre – a devenit, din start! – un repetent al cosmosului/Creaţiei Dumnezeieşti…

Acest volum este expresia unei stări de protest continuu – stare devenită colectivă, proprie celor care, încă, în aceste vremi, mai sunt/se simt responsabili şi, deci, revoltaţi pe starea de torpoare, de indiferenţă/inconştienţă – care a cuprins spiritualitatea întregii planete Terra.

Volumul (86 pagini) are patru cicluri: I – Nu mai ridicaţi din umeri!(38 de poeme), II- Elegii (9 poeme), III- Balade, doine şi cântice de ne-mbătrânit (şi de neîndreptat…) – 10 poeme, IV- Alte sonete cruciate (17 poeme). Pentru ca prezentarea să aibă, totuşi, “carne” pe ea, vom reproduce, mai jos, câteva poeme reprezentative, din fiecare ciclu:

 

Nu mai ridicaţi din umeri!

nu mai ridicaţi din umeri – până la

jupuirea deplină a gâtului : fără fragilul suport – o să vă

cadă capul pe jos – şi iar

o să daţi vina pe Cel Bun şi Frumos

 

“nu ştiu – n-am văzut – nu cunosc – nici

nenorocire de Om – nici

îngândurat Dumnezeu!”

 

nu mai ridicaţi din umeri – c-o să vi se usuce

braţele – şi-o să vă cadă – pulberi – – din

cioatele umerilor – iar voi – ocupaţi cu vâslitul

în gând – pe apele

altora – nici n-o să băgaţi de seamă – un aşa

neînsemnat amănunt

 

hei – cât încă-i mai aveţi înfipţi în ţâţânile inimii – sprijiniţi pe

UMERII ăia – bolta de ruguri a lumii – sprijiniţi pe

culmile UMERILOR – arcada

durerii luminii – faceţi

din puterea UMERILOR – stăvilar

lacrimilor – minciunii şi vinii

 

luna şi soarele – de-or mai răsări – tocmai

pe UMERII voştri-ncordaţi – să se

cocoaţe – nu pe moaţe – ci cu chef de

scânteie – nou-nouţi – şi

îmbujoraţi

 

la fel – curcubeul – pe voi să se bizuie – şi

în general – încredere să recapete-n voi

tot zeul

 

nu mai tot ridicaţi din umeri – de parc-aţi mai avea

aripi – şi-aţi mai vrea – deasupra lumii – să

plutiţi: nu – aripile v-au

căzut – năpârlit – ori – mai ştii – de-atâta vânturare

deşartă – rădăcinile li s-or fi aprins şi pârlit

 

nu – nu sunteţi îngeri – nici draci: numai

nişte strâmbi şi caraghioşi

mistici haraci

 

doar atunci când – raze scoborând din

sferele umerilor – fuioare-atârnând din nodurile de

reumatism zeiesc ale

umerilor: SUFERITOARELE

BRAŢE – vor fi strâns putere din

Josul cel mai de Jos al durerilor lumii – şi se va face – prin

sforţarea teribilă-a BRAŢELOR-raze – a otgoanelor-BRAŢE

prometeică – smulgerea cumplită din

infern – triumful – spre ceruri – al

Focului – al Jertfei Fumului – abia atunci

cu suspine prelungi – s-o roti iar Clepsidra Luminilor – cu

Susul de scurgere-n Inimi – şi

că meritaţi iarăşi aripi – disperat – eroic

ţâşnite din UMERI – aminte cerul

îşi va fi adus

 

până atunci – însă – luaţi seama la

gât – să nu rămână să sprijine numai un

rât

 *

Sfârşitul

Mor oameni şi mor amintiri – mor, mai ales, speranţe…

Ai vrea să ieşi din labirint – dar uşile n-au clanţe…

Ţi-ai smuls, pe rând, galoane vechi şi-orgolii răsuflate,

Implori un Dumnezeu placid: degeaba harfa-ţi zbate…

 

Vei fi voit a fi monarh – doar gunoier te scurgi –

Vultur ai vrut, tăind senin – dar n-au rămas nici fulgi…

Munţii-obosesc să fie munţi – pitiţi în cizma lumii –

Scârţâie care peste tot – cărând victima ciumii…

 

Sub var te trage, -ncolăcit – tu, Melc dedat Spiralei –

Căci Şarpele, domesticit, s-a prostituat moralei…

Şi să n-aştepţi, nicicând, minuni, lumine virginale –

Căci hărăzit eşti şi strivit în dans de bacanale…

 

Ai vrut popoare să răscoli, focuri s-aprinzi în ceruri –

Dar neamurile-au adormit – şi îngeri cad din geruri…

Degeaba chiui spre Olimp – spre Gòlgote, asemeni –

Zeii s-au stins – iar Domn Iisus îşi scurge sânge-n cremeni…

 *

Mai sunt săracii mândri…

Mai sunt săracii mândri, cu sufletul vibrând,

Oploşesc epopeea şi tragedii, în gând –

Cu palme-n rugăciune, ca-n cronicile-nvinse,

Îşi apără comoara sfânt rănilor aprinse.

 

Mai sunt săracii mândri – privirile-s atroce,

Căci ei, umilii lumii, ascultă de-a Lui voce –

Şi ard cu pălălaie, vii flăcări către cer,

Iar nervii lor sunt harfe durerilor de ger.

 

Mai sunt săracii mândri – căci altfel n-ar fi lumea:

Cum stau, ostaşi în zdrenţe, pândind mereu minunea –

Prin ei, spre noi, se scurge iertarea lui Hristos,

Prin ei, Iisus, spre raiuri, are-un popor de-ntors!

 *

Răstigniţii de la Putna

răstigniţi pe lespezi reci – ard cu zecile în naos

a’ lor cruci învăpăiate mai orânduiesc în haos

nu-s călugări şi ţărani – jertfa scrie evanghelii

în picioare poţi să-i calci – ei sunt veşnic perihelii

 

la mormântul sfânt veghează – nimeni să nu spurce visul

dacă tot vrei ca să-i calci – calcă-n trepte Paradisul

de atâţia paşi greşiţi – noi strivitu-le-am şi mânuri

sângeratu-le-am şi creştet – nimburi ies de sub declinuri

 

azi – în bezna mânăstirii – doar o candelă-i de strajă

ei – umili apostoli Umbrei – prinşi în piatră ca de vrajă

mărturie-s că Ştefanul nu e mort – ci ne priveşte:

doar un cal îşi mai aşteaptă – sabia în dreapta-I creşte

 

înmiiţi – ei răstigniţii – răni îşi schimbă-n veselie:

Îi vor fi oaste cumplită – de-ndreptări în covălie

spre ilaiele fiebinţi vor sălta ca-n cununie

şi Netrebnici Cocoşaţii s-or struni iar brazi de glie

 

când suna-va – sus la Putna – în clopotniţa din geruri

ceasu-acela cu-nfricare – abia pomenit de slove

El va strânge-alai de flăcări – toţi arhanghelii din ceruri

şi-or porni să ardă pleava umilitei Lui Moldove

 *

Craq des Chevaliers

voi bravi seniori şi principi! vă rog să m-ascultaţi!

trompetele să tacă – străjeri pe zid urcaţi!

duşmani pândesc cu droaia – din valea otrăvită

toţi vor cetatea noastră să cadă – ofilită

 

noi – cavalerii Crucii – piept dăm cu-ntunecimea

credinţa n-o lăsarăm s-o spulbere mulţimea

din toată omenirea – prin duh – suntem aleşii

iar fortăreaţa arde – cei răi nu mai sunt deşii

 

Craq des Chevaliers sfidează – şi pură înfloreşte

înfruntă-n deşert şerpii – lumină cucereşte

fântâni avem în suflet – mânie şi iubire

nu vindem – negustorii slinoşi sunt scoşi din fire

 

n-avem vreo datorie – decât la Sfântul Duh

ard inimile noastre precum uscatul stuh

ni-e cuminecătura unìca noastră hrană

şi orice promisiune de pace este vană

 

fierbinte-i piatra-n ziduri – din athanor fu scoasă

nici viaţă şi nici moarte – pe nimeni ea nu lasă

a-i fire rosătură şi semn de-mbătrânire:

urgii – infern ori raiuri: ea-i – neclintit – străjire

 

ostaşi lui Crist îi suntem – simţim în noi pe îngeri

cum fâlfâie vestirea – îndemn preasfânt la frângeri

armura ni s-aprinde – iar spade fulger scapăr

şi tocmai răni deschise – suflete ni le apăr

 

noi nu suntem doar oameni – noi suntem veşnicia

la noi privesc arhangheli – şi-nvaţă străşnicia :

nu-ncape târguială cu misticul Satana

când seacă lovitura – aprindem iarăşi rana

 

priviţi pe metereze – zori vii se-nghesuiesc

şi de-om muri cu trupul – ei ne înlocuiesc:

nicicând cetatea asta nu fi-va-ntunecată –

de înşişi heruvimii ea este apărată

 

noi ne-am făcut menirea – am fost vii vestitori

am deschis largă calea la sfinţii-apărători

Craq des Chevaliers rămâne – în vecii următori

a lumilor icoană – la care vin cu flori

 

schilozi şi teferi – regii – şi orbi şi văzători:

pământul ridica-va – de-acum încă – în nori…

în braţe să vă strângeţi – o inimă în toţi:

flacăra mântuirii s-aprinde-n mii de roţi

 

Osàna! – fără preget venim cu toţi – Hristoase

gravi cavalerii firii – asceţi miri ai Luminii

topim – în ordalie – toţi – morţile frumoase:

de-acum – în locul nostru – vă-ntâmpină chiar crinii

 *

 

EPILOG I : Autocritică (de jos în sus…)

 

I – Partea dintâi – dureri de călcâi

da – mi-e silă şi mie – nemăsurată şi

disperată silă – de-acest

prea-ndelung – greţos monoton

mine

 

trebuie să fac ceva – să mă

reinventez – să-mi curg printre degete – să-mi

scot din dulap – de prin valize – flăcările de sărbătoare

pocnitoare – cât mai ţepene

flăcări – şi

să mă pierd – cât mai degrabă şi

fără vâlvă – exilat benevol – în

lungă – pustie – questă de oase

sunând călătorie – de-a-ndoase

 

dar unde – unde

voi găsi un mine interesant – în

care să nu debordeze – deverseze

avorteze – toate scursorile lumii?

 

pe post de mistere – sfânta deşuchere

hârjoană de fiere

 

sunt prea sărac – nu-mi pot

permite un mai luxos – buretos

hotel “MINE” – cu târfe şi piscine – cu

servicii speciale – de parfumat hoitul cu

coloniale

 *

II – Partea a doua – sputa este roua

“cine sunt eu – cine sunt

eu” – vechiul cântecel cu care ne scuzăm că nu

ne sinucidem: “nu – azi n-o fac

pentru că azi e zi de căutare a

multrespectatului meu sine!”

 

respiraţie – cu

transpiraţie: scuipă-ţi în sân – să-ţi ţină loc de

pulsaţie

 

şi aşa – din compromis penibil – în

compromis teribil – ne ducem

viaţa – ne-o reducem – la

Capăt: din tot ce se întâmplă – se pare că

doar Moartea mai prezintă o oarecare cotă de

interes – de senzaţie

 

dar asta – doar pentru ziarele de

azi – de dimineaţă – căci mâine – ba

chiar pe la amiază – la ştiri – la

piaţă – se vor mai

anunţa sinucideri – nici vorbă de lideri! – toate

trase la indigo: vesele pestilenţe

maro

 

am ajuns să nu

ştim nici să ne sinucidem ca

lumea – cum ne cere

lumea: sinucidere – de trei ori rotită – la

trapez – în oftatul apelpisit – voluptuos – al ţaţelor

de la galerie – cu

miez

 

bălării – extraterestru

botez – ţap în levitaţie – moluscă-n

gestaţie

mânăstire de gealaţi – cinci fraţi

atârnaţi

 

am rămas nişte Orbi mofturoşi – din

cronică scoşi : lichide în

transhumanţă

 

relicvă de senior (mama-ţi făcând trotuarul

cu spor) – profită de

ziua de azi – nu pierde prilejul – unic! – al

unicei – reprezentaţii – de binefacere

evident – pentru bieţii bolnavi de

caracter: aceştia aşteaptă de la

noi – asudate de timidă-admiraţie – oac! – laude

ovaţii – ovulaţii de inspiraţie:

doar ne-am născut şi vieţuim – din

evanescentele – preagraţioasele lor

fraude

 

toţi suntem

rânjitori complici la transformarea rinocerului – în

subretă – la circulaţia piraţilor – pe

trotinetă

 

pe-o carte de vizită – să nu uiţi să

scrii: “Marele Duce de

Neant” – dă bine la

promonarhiştii din

mahala

 

bineînţeles – după – o expediezi – plutitor – în

hazna

 *

III – Partea a treia – cu-ăl din Galileea

dezertează şi – “patria

recunoscătoare” (se-aud şopârlele fojgăind pe

culoare – prin urechi şi buzunare – din ce în ce mai

glorios impertinent) – treci la celulă

măi vizionar de

moleculă – testicule

prinse-n ciment – toreador de păduchi

permanent

 

e imposibil să trăieşti în

economia de piaţă a sinelui – unde

mereu – pentru donquijoţi

e marţi – e ghiorţ – în loc de

-mpăcate – selenare – cuviincioase

morţi

 

dar vezi – e de lucru din gros – la

serviciul Vidanjare a Sufletelor

marş

 

dă cu flit – să moară

catifelata viperă – pisica vecinului

mănâncă – cu poftă – hulpav şi brav – din

gras – cadavrul conştiinţei – “gratiné”

ori “soté”

 

ce te-nghesui – Doamne – la bursa

candelei : lumina se vinde – ca şi

suflarea şi vântul – cu spanaci

proteine tatuate – craci

 

nu se face – Doamne – să mai faci: nu vezi

câtă grijă au toţi – să-ţi depăşească – performant

diletantă – munca? – dispari – cât ţi-o zicem cu binişorul…

deja a pornit contorul: ce se mai

manifestă mâţele – toată noaptea

ce-şi mai etalează ţâţele

blana şi moartea

de ce n-or fi existând – hingheri de

mâţe? – ciudat – numai uită-te în ochii lor

şi vei şti de ce-am întrebat

 

la tembelia lumii – stă

Peştele de Bordel – conştiinţă de oţel

râie de zel – vedeta spumii

 

treceţi la serviciul Ofilire – cu tot cu

Mire – nu mai întrebaţi vreun înger – ci pe

Recepţionerul de Capete – acum ştii ce-i

adevărata – de-a fi nou – Fericire?

de viaţă – poţi să-ţi iei scutire

poet cu proţap şi lovele – chiar eşti un

sire : regală mătreaţă – în loc de

bărbie şi fire

 

apoteoză la – screamăt de constipaţie: cea mai expresivă

reprezentaţie

mai treceţi pe la destinaţie:

Uuultima Vibraaaţie!

 *

 

II-Elegia luptei şi sângelui

e-o luptă surdă – între cristalini

îngeri – şi rococo-ul – pedanteria demonică – prea abstractă

întinsă derutant (pretutindeni unde sunt

visări – fortăreţe strategice) – în lanţ de trăgători şiruită

 

delir voluptuos şi demonic

 

simt vibrând cataclismic podelele lumii de dansul sălbatic

al morţii – de-o mistică crimă – dar

mă-nspăimânt de incertitudini – căci

nu ştiu a cui – contra cui

 

nu va mai rezista inima la trepidaţia terestrului

dans – se va crăpa ca un zid – dincolo de care nu-mi este

dat să văd urmarea turbării limitelor

 

strângeţi-vă-n jurul meu – irespirabili heruvi – şi

alinaţi-mi căderea – arătaţi-mi că

viaţa mea a-nsemnat şi peceţi de

lumină – peste morminte de fapte – că

odată şi-odată – din visuri – se vor trezi profèţii tiranici şi

mândri – precum

fluturi din pupe

 

ajutaţi-mă să mă pricep – în tot ce-am

făcut – şi – mai ales – slavă smerită s-aduc

celor pe care n-am îndrăznit să le chem spre

făptură

 

nu-ndrăznesc să hulesc nici măcar treptele

Răului – strivit sunt sub frica de a produce în ceruri

mişcare: cine sunt eu să judec

consecinţe şi trepte de zare – cine sunt eu (da

oare cine?) – şi cine se-ncumetă martor şi chezaş

faptelor mele să fie la

Tronul Divin? – văd îngeri zburătăciţi

buimac rostogolindu-se-n vid

spăimântaţi

 

dar poate – mişelnicul de mine – nici cauza

nici rostul nu pot să le fiu – în dezlănţuita lor

cădere de spaimă: e rău că-ndrăznesc chiar

pe mine să mă gândesc

 

dar – Doamne – ce-ar trebui cineva să facă – pentru

ca Tu să-l numeri ca om? – atâta spaimă şi

laşă smerire – Tu n-ai dat Lupului mândru – când

sângeros – sfâşie prada: mândria crimei

are în ea duh – dumnezeiască

şi crâncenă zguduire – ochii Sfâşietorului când se-nalţă – mândri

fără nici o sfidare – spre Tine

ştiind că aşa este

bine – că porunca Ta l-a zvârlit în dansul de sânge – hieratic

 

am ucis – am ucis – atâtea vise

am ucis – dar niciodată n-am avut demnitatea

să Te privesc – mândru – firesc – în ochi

când nimiceam tot ceea ce-n sufletul meu Tu

Atotsurprinzătorule – cu-atâta

inspiraţie ai clădit

 

sunt Lup – rătăcit de

mândria de-a fi Lup: acesta

să-nsemne

Omul? – cât de precar

şi de jalnic – cât de lipsit de – pururi alb – stindardul

speranţei

 

lui Cain – Lupului

pentru că au făptuit – ochi în ochi cu

Dumnezeu – Dumnezeu le-a uitat

lunatică – fapta: ei împing – prin sângele lor

lotca sorţii spre mal – spre arzătoarele raze

nimicitoare ale oricărui coşmar

 

ajută-mă – Doamne – să trec cu mine însumi cu tot – prin

apele tulburi: l-am întâlnit

(cu mult mai îngândurat era decât

în noaptea aceea – şi mult mai trist – mult

mai trist) – pe

fratele şi semenul vieţii – Satan

 *

III-Elegia tinereţii veşnice

nu mi-am trăit tinereţea – şi

totuşi – când Moartea va veni – o voi privi

neclintit – cu candoare – chiar cu

devotată fervoare – în faţă: poate e sora pe care

n-am avut-o aici – pe Pământ – şi – spre

a-mi face scump dar – de nuntă şi de

casă nouă – în vizită vine

 

n-ai avut rude-ale cărnii şi sângelui – de-aceea

niciodată să n-alungi străinii din prag – abia ei

s-ar putea să-ţi fie mistice rude – feţele inimii tale

ades bănuite – niciodată crezute: cât de triste-ar fi

ele – când ai refuza să-ţi vezi tinereţea cea veşnică – în

fântâna ochilor lor larg deschişi – precum porţile cerului în

Noaptea de Sânziene:

 

noaptea când

nu este noapte – graiul minunat înfrunzeşte-nfloreşte – acelaşi pentru

toţi – pretutindeni – şi

fraţi vorbitori ajung ca să-ţi fie – pe

treptele Copacului Lumii – până şi

corbii – regali precum Focul

 

Tinereţe şi Moarte – nu v-am întâlnit – decât în

vagi vestiri-prevestiri – incredibile visuri – dar

cu seninătate – fără riduri de grijă pe suflet

v-aştept – chiar dacă

anapoda şi sărit vă este rândul arătării – venirii – eu

unul – v-aştept

 

de multe ori – seara – simţeam că

de la pământ mă ridic – precum

cântecul din strunele lirei – care sacru-l orbeşte

pe-Orfeu – şi etern reclădeşte piramidele lumii

 

sunt o vioară – fragilă precum

fluturii razei – pe care sper ca

măcar o singură dată în viaţă – cineva

c-un arcuş fulgerat de cristal – s-o facă

înalt să vibreze – odată cu

toate stelele cerului

 

Pruncul Albastru – de multe ori

de-Acolo de Sus – mi-a zâmbit – şi sufletul meu l-a-mbrăţişat în

lacrimi de bucurie curată

 

nu-mi ieşiţi în faţă – bezne

orbi lilieci – şi-n odăjdii

preţios travestite – preotese

voi bufniţe: nu de înţelepciunea lugubră a

întunericului mi-e sete – ci de

vesel – Nebunul Luminii

 

cu lingură de argint gust

văzduhul şi duhul – princiare coroane

ameţitor se rotesc în apa Fântânii

misticii magi îmi păstrează – în sipete

scumpe – neatinse de privire

îngereştile-arìpe

 

regină şi soră – tu

Moarte – Cina de Taină

începe: nu lipsi – nici nu mă istovi

de-aşteptări

 

îţi voi împrumuta – după ce eu însumi voi bea

potolit – Plinul

Potirului – să nu te mai plângi de

prigoane – de nerecunoştinţa

Mirilor tăi

 

Rege lângă Regină – vom păşi în

taină şi vis – împreună

strâns îmbrăţişaţi – precum se cuvine

spre a vesti largi popoare-ale

Amurgului

 *

 

EPILOG II : Noapte bună – dar… păzea!

nu pot să inventez comportamente – trebuie să le

trăiesc şi să le pipăi rănile şi încheieturile – ca Toma

Necredinciosul – nu pot să

număr feliile de pâine tăiate prea subţire – cine Dumnezeu să

se-ncumete a pretinde că le mestecă şi le mănâncă? – nu pot

să fiu atent la cei ce vorbesc prea tare – ostentativ de

tare – precum circarii – negustorii ori

parlamentarii – nu pot să suport

la televizor – filme deocheate despre Nedreptatea cică

umană – fără

să am impulsul tigresc de a sfâşia totul în jur – sau

cel puţin – de a sparge televizorul

 

nu pot să cred că viaţa omului poate fi atât de vagă – aproximativă – la

voia întâmplării – încât să

ajung eu în halul de a o privi pe un ecran aseptic : aşa că

mă voi lăsa – cât de curând – de acest sport nociv – al

inventării a ceea ce eu pot să-mi iau oricând – cu

mâna mea – tacticos ori

intempestiv – de pe raft – de pe stradă – din păduri munţi şi câmpii – de pe apele

şi din stelele lumii – ba chiar din prea multele odăi ale lumii – şi

astfel – îi avertizez pe acei – oameni – cu

 

Nedreptatea în cap mâini ochi şi pe buze – că mă voi apuca

surprinzător de curând – să dau peste bot – în

direct şi la oră de vârf – oricui va mai face efortul

nesuferit peste poate mie – de a mă convinge că totu-i – “oh

 

doar spectacol – oh – înţelegeţi vă rog – doar sunteţi

nu-i aşa – sigur că da – oh – sunteţi intelectual – da sigur intelectual – şi deci

trebuie să ştiţi că totul e doar artă – doar artă – nu vă

deranjaţi din fotoliu – dormiţi-vă – fără griji (NOI avem toată grija!) – somnul

de dimineaţă – pe cel de amiază de după-amiază – de seară de noapte

oh – e doar…” – voi da la o parte – cu cotul – pe

 

orice bâzâitor nesuferit de profesie adormitoare – ( nu – nu

oh – oh – nu sunt intelectual – de felul celor îmbrobodiţi de voi! – nu sunt DELOC

intelectual – dintr-aceia – nu – sunt doar un Cioban

Uman – profund şi

natural ozonat – elegant cu Fluturii – dar aspru cu vorbitorii

Asini – pun – îndată – bâta pe spinarea

necuviincioşilor faţă de

Viaţă – vă place ori ba – asta-i realitatea – dar

nici n-o să vă las să vă faceţi de cap – în ţarcuri cu depozite

de gaze verzi şi balonate-galonate minciuni

propagandistice – uriaşe cenuşiu-purpurii

ciuperci şuierătoare – şi cianuri pentru crime – deocamdată

doar terestre – sub etichetele voastre false

exclusiviste – de “creme” ori “frişti” elitiste) – îl voi da jos din spinarea mea – din

 

ochii şi urechile mele – îl voi îmbrânci şi-l voi trimite – învârtindu-se ca ciocârlia – la toţi

dracii – pe orice telal cu pretenţii de

comerciant (ambulant ori sedentar) – de artă – o să-i dau eu artă de

n-o s-o poată duce – o să-l lipsesc de TOATE pretinsele lui griji – le voi lua – câte-or fi – pe

contul meu propriu – de intelectual fără intelectualitate

snoabă – adică pe contul meu de

Om care încă poate refuza căruciorul pentru invalizi – hrănirea artificială cu

ciuperci şi gogoşi – anusul

şi mintea contra naturii – ori

plosca de agonic salon doftoricesc – plutind încântat – astfel – în

paradisul putrefacţiei

sale întru sine (cât cioclesc ciubuc şi umilinţă – concomitent!) – las’ că

 

vă dau eu alte griji – mai îngrijorătoare! şi – oh – oh – ce-o să-l mai

desfigurez eu (pe musiu-ul cel voluntar

responsabil cu TOATĂ grija intelectuală – şi

încă ceva pe deasupra!) – după toate normele

inesteticii contemporane – uitând orice

sclifosite norme de

ipocrită civilizaţie – în contactul nemijlocit cu

viii şi veninoşii nemernici – fojgăind pe sub aşternutul meu – din

această lume care stă – senil – să adoarmă

noapte bună – dar…

păzea!

 

păzea – căci încet – cu metodă – vă voi sili să luaţi notă

pe rând (să le reînvăţaţi – ca pe nişte

îngereşti rugăciuni – uitate din copilărie) – de

toate dimineţile – oceanele – sufletele

stelele şi pădurile – pe care le-a inventat unul…

Dumnezeu…

 

şi-atunci vă veţi trezi – deodată

goi şi singuri

singuri cu – grozavă

întreagă lumea – dar învioraţi

înviaţi: nu veţi mai simţi nevoia de a

minţi – de a vă minţi – înşela – de a striga ca la oale roşi – de a

umfla-inventa-putrezi nimic – nimic – în vecii vecilor

amin

 

ei – atunci chiar că vom putea vorbi – toţi

în aceeaşi limbă – şi fără nici un oftat – despre

Estetică

 *

Villon – la despărţire

printre poşirci şi târfe – scăpai câte un vers:

deci – fericit să fie cel care l-a cules!

golan ori prinţ – s-asculte cum curge Seina-n rime :

de mine toţi să uite – sunt doar o voce-n mers –

calic pierdut în stele şi-n vuiet de mulţime

 

c-am găurit un pântec? c-am odrăslit prin hanuri?

c-am chiotit în noapte – în toiul de chiolhanuri?

nu uite nimeni schimbul ce l-am făcut sub ştreang:

“Hristoase – -ţi dau viaţa – dar nu-mi da nici un rang

afară de ştiutul : Secerător de Lanuri

 

decât să cânt în moarte şi – trist – să plâng de viaţă

decât să fiu bufonul milogilor din piaţă –

lui Charon îi dau nastur – în loc de gologan…

plătescu-ţi – Sfinte – clipa – cu preţul pe un an

Hristoase – bate palma: Poetul e Paiaţă!”

 

şi-aşa mi-a luat viaţa – s-o facă joc la îngeri

nimeni – de-atunci – în lume nu-mi mai înşiră plângeri

cuviincios în zdrenţe – dau numai dintr-un stih

nu mai îmbăt pe fufe – şi nu mai joc zarif

decât în agonie – când scriu pe filă frângeri

 

cam asta – lume bună – am vrut să amintesc

pentru când crugul lunii de tot am să-l smintesc –

e drum de seară ‘naltă – şi focuri de calif

acopăr rana coastei : pe drumul pământesc

o pană mai pluteşte – pesemne e de grif

 

e sânge-n zorii zilei – o luaţi de la-nceput:

eu nu-nsoţesc pe nimeni – văd doar ce n-am văzut

v-am spus ce meritarăţi şi numai ce am vrut

când rima am găsit-o – dispar – necunoscut…

vedeţi-vă de viaţă – n-ascultaţi de-un pierdut

 *

Villon înainte de a adormi cu târfele şi cu îngerii

fercheşă domniţă – slobodă la gură

ai pornit turnirul dintr-un zvon de zgură

se bat cavalerii – fără de măsură

pentru boiu-ţi oacheş – şi sparta-ţi centură

 

dezmăţaţi călugări – împănaţi cu bârfe

poloboace pline cu lipici la târfe

vă vomaţi pomana de la verzii prinţi

muşcaţi craci de iepe cu-antrenaţii dinţi

 

să vă ierte dracul – Domnul e la mine

învaţă să cânte pe strunele line

hai târâş – jigodii – se prăvale focul:

cât credeaţi că rabdă Domnul să-mi luaţi locul?

 

Doamne-al meu Hristoase – în vin iarăşi sângeri

stau s-adorm – în poală îmi picură plângeri:

lacrimi prearegale – din harfe de îngeri

dar şi roua târfei – simţind sfinte-atingeri

 

ev de rugăciune – de sfinţi şi de ciumă

gâlgâit de sânge şi de vin cu spumă

Fecioara minunii arde pe altare

Şarpele lincheşte pocal şi-ostiare

 

ev bizar – fantastic – nu mă lua în seamă:

Poet – storc cuvântul până iese zeamă

hoinărind – în dansuri – din cramă în cramă

sărută-mă – târfo – să plâng fără teamă…

 *

 

Balada cobzarului obosit

s-a sleit grăsimea-n viaţă

cât mănânci – cât verşi de greaţă

ia de ici leacul de pântec

năzurosul crin de cântec

 

hai boierule călare

să te duc până în soare

să te-ntorc apoi ninsoare

în ochi triştii – ochi de floare

 

cocoţat pe fir cu rouă

vei cânta de lună nouă

din crai-nou vei luneca

drept pe sub pleoapa mea

 

lirioară de poveste

mult a fost puţin mai este

spânzuratul de la han

nu are în gură ban

 

şi-au venit să-l spele ploi

şi să-l treacă pe sub sloi

dar o pasăre albastră

a zis nu – de la fereastră

 

stă şi-acuma spânzuratul

nici lumină nici pânzatul

nici în cer nici pe pământ

nu-şi găseşte crezământ

 

şi-au să scrie multe foi

îngeri pitiţi în trifoi

până pajura să vină

să-l repeadă în lumină

 *

II- Pe mine, El mă va ierta de multe:

Oricine,-afar’ de mine, are-n ceruri

Măcar un suflet care să-l asculte,

Măcar o rază cari să-nfrunte geruri.

 

Doar mie dată mi-e osândă vie

Ca-n cer, precum şi pe pământ, pustie

De ocrotire lacrima să-mi fie,

Să n-am nici reazem, mângâieri, făclie.

 

Pe întuneric rabd şi n-am cui spune,

În întuneric răni mi se deschid –

Şi nimeni degetul pe răni nu-mi pune,

 

În jurul gemetelor mele-i vid…

Aştept furtuna vieţii-mi ca să crească

Pân’ la mânia cea dumnezeiască!

 

Trăsnetu,-atunci, să-mi fie mângâiere,

Focul, trosnind, mă va-nvăţa plăcere –

Orice poruncă-a Lui fi-va-mi putere!

 *

IV – Smeriţi şi nevăzuţi martiri ai, Doamne,

Care înfruntă, brav, ipocrizia:

Sunt îngeri travestiţi – şi tragedia

Nu îi revoltă: roagă să-i condamne

 

Pentru ce am, rău răbdători, făcut;

Suie pe Cruce c-un surâs de milă!

Prin ochii lor, Hristos ne-a străbătut

Şi converteşte-n om orice atilă!

 

Sunt sfinţi orfani de calendar şi rugă,

Oştenii neştiuţi ai mântuirii:

Stăpâni ei fac din orişicare slugă

 

Şi flacără aprind, iarăşi, privirii:

Presus de slova putredă-a hârtiei,

Ei scriu, cu foc, pe fruntea veşniciei!

 *

 

SONET-BOCET PENTRU ALBA IULIA TRACĂ…

 1 decembrie 2006

 Prietenului meu hunedorean, poetul şi cântăreţul IOAN EVU

VI – Alba Iulia-i uitată, Alba Iulia-i pustie:

Ne-a pus draga Europă într-o scumpă colivie…

Sfinţii noştri nu primiră diploma de cetăţeni

De la măcelarii-n fracuri: komisarii-europeni…

 

Mai curând m-aş trage-n norduri, printre turmele de reni,

Capul lui Mihai să-l apăr, pe sub gheţuri şi licheni… –

Şi aş lua pe umeri Roata – nimb şi bocet românesc:

Mucenicul Horea-şi caută calendar mai omenesc…

 

Alba Iulia-i uitată, Alba Iulia-i pustie:

S-a-nnegrit de trădătorii care-o vor groapă în glie!

Dinspre Sarmizegetusa – arde-n flăcări Moş Ardealul:

 

Bubuie-şi paşii spre Alba – Tatăl Nostru – DECEBALUL!

Javre linciurind spre-apusuri – şi vomând spre Răsărit,

S-a întors stăpânul vostru – botul jos! TRACU-i cumplit!

 *

VII Trădarea mişună cu paşi de criminal

În lumea unde crinii, trudnic, cresc cu ghimpi:

Satan cel Breaz aşteaptă de la Şef semnal

S-arunce-n hău, de-a valma, draci şi zei olimpi…

 

Orfeu să fii, Orb Zeu, Hristos să te jertfeşti,

Nu valorezi nimic, dacă-n băşici nu creşti.

Te ţin sub gheaţă – nu peşti vii să zugrăveşti ,

Ci tot pe Ei, neîncetat, să-i oglindeşti!

 

Narcişi, putregăioşi vampiri neîmblânziţi,

Îţi sug, cu sânge-odată – locul tău din rai:

Se ţin de tine-n veci, precum de oaie-un scai,

 

Ca să nu-ţi uite-n răni, Doamne fereşte,-un strop…

Apoi îşi şterg , stilat, buzele c-un prosop –

Cum-cum?! Lor, vrednici zei – uitaţi să le zâmbiţi?!

 *

EPILOG V : Sfârşit de vară, pe malul Siretului

I

bătrâne cetăţi sahariene – norii

apasă greu spinările de deal

învineţiţi de toropeală – codrii

preling tăceri pe râu – din mal în mal

 

şerpii de fulger se-ncovoaie grinduri

şi lunecă tăioase ape-n sfor

umil popor – cu plete-n ochi şi-n gânduri

stau sălciile-n jurul celor care mor

 

sfârşeşte vara – vine iarăşi toamna

mesaje sacre cad din Verde către-Opal

nu-ţi prejmui cu plâns nici Turnul şi nici Doamna

 

când prin poieni străvezi Potirul cel Graal

prin ierbi – furnici ciupesc în goană aspră Firea

înţelepţiţi – greierii-ţi cântă – sus – menirea

 *

II

înalte sfaturi de coroane ţin copacii

sub duh de raze şi sub cerul sfânt

pădurea-i vuiet de lumină – aprinşi macii

o catedrală-n rugăciuni şi legământ

 

seve-ostenite-n foc de rosturi şi meniri

pe rând şi nevăzut se suie în văzduh

alcătuind – din nou – în Empireu – clădiri

de rug: Grădina Strălucirilor de Duh

 

domol – jos pe pământ se stinge vara

copacii se smeresc – cad în genunchi:

dar sus învie mistic Lemn şi Scara

 

şi nici o cruce nu e doar un trunchi:

ca mierea – -nsângerata Mântuire

se scurge pe Pământ – nou Foc de Fire

 *

III

vibrează-n trunchiuri Clopotul Neauzit

sub spuza scoarţei se îngroapă Focul

mistică – bucuroasă-nmormântare

cu-nfrigurare despicând culoare

 

aici e plumb de verde – rupt de-albastru:

apa sub frunze curge înarmată

e gata-a izbucni război sihastru:

tăişurile se-nvelesc în vată

 

toate vor trece – crâncen – printre toate

nu s-or opri decât în ceaţa zării

iar dincolo va trece cine poate

 

cine din timp s-a închinat Cărării

şi semn de vis a dat oştirii luminate

…se-aude-afund ritmul zbătut al Mării…

 *

IV

se-nchin pământuri – cer şi ape – către-apus:

pe undeva – în raze – Dumnezeu e-ascuns

pe râu – toţi pescăruşii-o iau în sus

iar în păşuni – ‘ntre vite stă Iisus

 

pentru flacăra verii timpul este greu

simte de-acuma gerul naşterii de Dumnezeu

lină lumină – Hristul de sulfină

ţurţuri de raze în copaci anină

 

Viaţa din Moarte înfloreşte rouă

regine şi surori în lume – ele două:

cristal de flăcări – inimă senină

 

pe sub pământuri cumpăna o-nclină:

nimeni nu ştie Talerul când cade

când se ridică şi ce lumi mai scade

 *

fluture fluture

aripi să scuture

fluture fluture

lumini să scuture

 

ia-o în jos

spre un mal frumos…

 *

Zarzărul a dat în sărbătoare:

Ce e vânt şi ce-i acel destin

Care nu s-ar umili sub floare,

Nu s-ar lăsa ars de alb şi de senin?

 

Duhuri din văzduh şi primăvară,

Duhuri de iernatice-nfloriri –

În vârtej vă mistuiţi povară,

Din minune să-i chemaţi pe Miri !

 

Drept în viscolirea de petale

S-au clădit biserici lui Iisus:

Preschimbaţi, voi, rănile în zale,

Sub agheazma ochiului de sus !

 *

FINE

ADRIAN BOTEZ

Anunțuri

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: