~Mihaela Mănescu: „Portret de femeie bizantină“

Daca viziunea crestina asupra familiei a reusit sa influenteze in mare masura legislatia imperiala, nu acelasi lucru poate fi spus despre situatia femeii. In Biserica, la fel ca si in societatea romana, femeia era privita in continuare ca o fiinta slaba fizic si uneori periculoasa pe plan moral, care ar fi putut deveni in mod usor victima a ispitelor si pacatelor.
Dar, in vreme ce invatatura crestina sustinea ca femeile, la fel ca si barbatii, trebuiau si puteau sa incerce sa depaseasca slabiciunile lor fizice si morale, cu ajutorul Duhului Sfant, opinia publica si legislatia imperiala continuau sa considere femeia ca fiind o creatura slaba si fara importanta din punct de vedere socio-legal. Sa surprinzi femeia si evolutia sa intr-un imperiu ce s-a nascut odata cu acceptarea crestinismului ca religie licita este o experienta mai mult decat interesanta.
In spatiul bizantin ea a ajuns sa indeplineasca sarcini necunoscute pana atunci in istoria umanitatii: diaconita, monahie, mucenita prin marturisirea credintei crestine. Un lucru, fara indoiala, este de netagaduit: ca diaconita reprezinta un ordin feminin, foarte singular, care se incheaga de-a lungul unei intregi epoci glorioase a vietii pastorale si liturgice a Bisericii.
Pe langa cele amintite, si-a reafirmat si intarit statutul de mama, sotie sau conducatoare in stat. Putine state au dat femeii mai mult spatiu, i-au acordat un loc mai considerabil, i-au oferit o mai larga influenta asupra chestiunilor politice si destinelor guvernarii, decat a facut Imperiul Bizantin.
La finalul cartii, ne amintim, pe de o parte de acei Sfinti Parinti care in operele lor au abordat tema femeii, iar pe de alta de rolul important jucat de aceasta in cultura Imperiului Bizantin. Prin cele continute in paginile acestei lucrari am incercat sa ofer cititorului o alta fateta a istoriei Imperiului Bizantin.

MIHAELA MĂNESCU

Anunțuri

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: