~Mihai Andrei Aldea – un roman fantastic

E greu să vorbeşti în câteva de cuvinte despre cartea ce îţi însemnează debutul beletristic. Încerc…
Orice întâmplare se desfăşoară într-un plan sau domeniu al existenţei, mai mult sau mai puţin fantastic. „Drumul spre Vozia” are propriul său plan al existenţei, unul ce ţine de vechea cultură românească, cea pe care Ernest Bernea o vedea încă în anii 50 ca dispărută. Şi totuşi, în sufletele noastre, un fir de aur mai tare ca oţelul ne leagă de această veche cultură, într-un chip ce este de neînţeles pentru străini. Pe acest fir pornind, am găsit lumea în care se întâmplă „Drumul spre Vozia”. Este o lume în duh – nu pot spune fantastică, deşi fantasticul nu lipseşte – ca o proiecţie duhovnicească şi totodată concretă a sufletului românesc.
„Drumul spre Vozia” poate fi sintetizat şi altfel:
„Ce poate ieşi, de sub pana unui scriitor-teolog, atunci când se întâlnesc, la agapa rostirii româneşti, romanul şi basmul, tradiţia bisericească şi tradiţia folclorică, duhul crucii şi duhul neamului? „Trecând codrii de aramă” şi urmând „traseul iniţiatic” al acestei cărţi pentru toate vârstele, veţi vedea că „Stăpânul inelelor” poate avea şi o bună întruchipare ortodoxă, deopotrivă „desfătătoare” şi „procopsitoare”, ca toate închipuirile ce poartă în ele dorul cuvintelor după Cuvânt.” – Răzvan Codrescu.
Se cuvine, poate, să completez doar cu observaţia că romanul a fost alcătuit în 2000-2002, într-o vreme în care nu citisem „Stăpânul inelelor”. Aveam să-l citesc abia în 2007, când am avut o adevărată uimire în faţa întâlnirii pline de atâta asemănare şi atâta deosebire între două culturi vechi, amândouă dispărute astăzi.
MIHAI-ANDREI ALDEA

Anunțuri

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: