~Valentina Becart: „Drumul cărţii (scrisoare imaginară)

Draga prietene, Mă bucur să fi fost prezent la scoaterea „în lume” a proaspătului volum „Două lacrimi de cer”.

…încă din prima clipă a luat contact cu „viaţa”

…a învăţat primii paşi cu teamă şi emoţie…

…văzând că drumurile sunt mult prea „aglomerate” a mărit pasul

…la un moment dat cineva a dorit „s-o cunoască”  –

…aştepta într-un colţ mai „ferit de ochiul lumii” cu încântare şi speranţă

…prezentările s-au făcut în mare grabă…fiecare fiind prins „într-o cursă” din care nu se putea opri – …momentul ce s-a crezut”înflăcărat” s-a stins încet –lăsând loc unei blânde tristeţi „ce se va mai întâmpla?!”

…paşii se îndepărtau tot mai mult…

…nimeni nu vedea spaima cuibărită în ochii candizi ce s-au lovit „violent” de o „lumină străină” –

…a urmat aşteptarea!

…şi cum nimeni n-a auzit tainica-i chemare… s-a aşezat pe „bordură” sperând…

….pusă în faţa „vitregiilor vieţii” …frig,foame, nepăsare – a învăţat ce înseamnă ” bordura” –

„Două lacrimi de cer”… rostogolindu-se din ochii miraţi ce nu puteau înţelege…

…şi cu toate acestea „Visul” n-a murit… crezând cu tărie că va ajunge „în casa sufletului” ce-a zămislit-o! Iat-o acasă!

…îmbrăţişată şi răsfăţată ca nimeni  „alta „!

………………………………………………………………………

Lucrurile se întâmplau astfel:

…vineri,21 dec.,ora 15”, mă aflam la editura  „Alfa” din Iaşi.

…în timp ce-mi primeam proaspătul vol. „Două lacrimi de cer” împreună cu felicitările editorului…sună telefonul mobil.

…un prieten bun dorea nespus de mult să fie primul ce intră în posesia acestei cărţi!

…am stabilit o intâlnire în aprox. jumătate de oră în faţa magazinului Moldova.

…ajunsă aici  -cu cărţile înghesuite în două „trăişti”…mi-am găsit „un colţ mai ferit”unde să pot aştepta fără să fiu „îmbrâncită” de  cei care într-o „haotică mişcare”… căutau, cumpărau, cărau… daruri pentru apropiatul crăciun!

…afară era un ger care îţi spulbera „orice urmă de plăcere” făcând să îngheţe chiar şi „nervul zâmbirii” –

…după ceva vreme…soseşte şi  bunul meu prieten căruia îi înmânez o carte.

…am schimbat câteva impresii „la cald ” –

…nemilosul timp…pândea însă,cu ochi reci şi vicleni – prietenul meu fiind nevoit să „alerge” spre locul de munca fără de care…

…am rămas destul de confuză şi contrariată…cu cele  două „trăişti” cu carţi {darul meu cel mai preţios de crăciun}…care au fost nevoite să facă „bordura „o vreme…întru-cât nu reuşeam să „prind” un taxi care să „ne ducă” la gară.  {Iaşi –Paşcani }

{după o întâmplare reală…}

VALENTINA BECART

Anunțuri

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: