~Adrian Boeru: „Sinteza Creatoare“

Încercarea de merge pe urmele filosofiei lui Blaga, ne-a pus în situaţia de a parcurge aproape întreaga istorie a filosofiei, pentru a reconstitui sinteza creatoare, cum îşi caracterizează filosoful opera teoretică. Din acest motiv, am riscat un mod de expunere care să facă faţă atât comple- xităţii temei abordate, cât şi necesităţii de a prezenta un text rezonabil ca dimensiuni. Am ales atunci să discut câteva teme care, la momentul re- dactării, mi s-au părut necesare pentru clarificarea celor urmărite şi care nu au mai fost discutate, cel puţin în forma aceasta, în bibliografia des- pre Blaga, pe care o cunosc. Apoi am pus, cumva urmându-l pe Bene- detto Croce, care procedează la fel în Poezia, în partea finală a lucrării, postilele, care se opresc asupra unor teme, din filosofia blagiană sau a celor în legătură cu ea, tocmai pentru a adânci cele susţinute în prima parte şi pentru a le ilustra.

Dar acest procedeu mai are o intenţie, anume aceea de a readuce în prim plan tehnica de expunere folosită de Părinţii Bisericii, anume cea frag- mentară, în Capete(Chephalaia), care vrea să concentreze, în jurul unei teme majore, toată informaţia cu privire la ea, în acelaşi timp cu expu- nerea logică a acesteia. Tipul acesta de expunere, practicat, printre alţii, de Nietzsche, dar şi de Wittgenstein, este specific momentelor de sfârşit al filosofiei (Heidegger) şi de reasumare de noi sarcini pentru  gândire. Am optat pentru el, în partea finală, nu pentru că aş avea ceva veleităţi filosofice la nivelul celor citaţi, ci forţat cumva de obiectul de cercetare: filosofia lui Blaga, sursele ei, care impun o regândire a întregii istorii a filosofiei, pentru a identifica în ea modul în care şi-a construit filosoful român edificiul teoretic, selecţiile pe care le-a făcut şi motivele acestora. Această parte este însă numai un adaos, o ilustrare a celor susţinute în textul tezei, sau, mai curând, reprezintă nişte note ceva mai extinse. Pu- nerea lor în corpul tezei explică ceea ce, uneori, în aceasta, este numai enunţat şi lăsat, cumva, în planul doi, tocmai pentru a nu îngreuna tex- tul, pentru a nu-l face prea stufos. Aceste note pot fi sau nu citite, ele sunt şi nu sunt în corpul lucrării. Sunt, pentru că reprezintă osatura pe care ea a fost scisă, nu sunt, pentru că ele trec dincolo de o astfel de lucrare, adâncind-o. Altminteri, ele sunt în lucrare!
ADRIAN BOERU

Anunțuri

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: