~Lucia Olaru Nenati

 

 

CARTEA LA CARE LUCREZ

Un scriitor, mai ales un poet, nu poate da un raspuns foarte ferm la o asemenea intrebare, din simplul motiv ca acuitatea lui e mereu treaza la impresiile din real care l-ar putea solicita si ar putea declansa acea stare ca de transa in care sa aiba acces la Comunicarea speciala cu acea zona, oarecum misterioasa, de unde “vin” poemele. Ele se aduna in timp, uneori mai repede, mai legat, conex unei anumite idei sau stari, alteori mai lent si disparat, iar eu, fiinta scriitoare, am a le primi cu atentie si constienta, a le perfecta, a le corecta, a le potenta, daca simt ca mai este ceva de facut la ele si in final, a da nume cartii care se naste cind e coapta, ca un mar sau ca un copil. Asa s-au « nascut » toate cartile mele de poeme de pina acum si desi am scris sute de poeme, (nu le-am numarat niciodata!), eu nu stiu cine le scrie, de unde vin ele, stiu doar cind trebuie sa fiu pregatita sa le primesc, si sa le implinesc. Asadar, poeta care locuieste in fiinta mea are mereu in lucru o noua carte, chiar si acum, si cind se vor aduna destule poeme si voi simti ca organismul noii carti e autonom si poate primi noul sau nume – nu usor de atribuit, caci trebuie sa simt ca ii este organic! – atunci o voi anunta si voi cauta sa o public. Asta e alta aventura, dar nu aceasta e tema acetui text.

Acum dau cuvintul prozatoarei care conlocuieste in mine alaturi de poeta si care, daca avea conditii de incurajare mai prielnice de mediu literar ar fi fost cu mult mai prolifica. Ei bine, noua carte de proze scurte este trecuta de jumatate si se aduna mereu caci am tot mai des imboldul de a sta sa scriu despre noi frinturi de lume, despre oameni si lucruri care mi se contureaza ca mici universuri semnificative autonome in care, desigur, spiritul meu se disemineaza dar care pot fi foarte diferite unul de altul, asa incit o foarte buna prietena a mea, esista si hermeneuta, a fost de-a dreptul uluita si contrariata de cum pot eu, aceea pe care credea ca ma cunoaste, despre asemenea lucruri nepoetice si intr-un mod atit de lucid si chiar dur. Nu stiu ce sa-i raspund. Nu stiu cum pot, dar pot si simt nevoia s-o fac tot mai des si « ma populeaza » personaje aproape vii care-si cer dreptul la viata iar cind reusesc sa astern pe « hirtie », (de fapt, pe computer !) povestea e ca si cum le-as elibera dintr-o captivitate. Si-apoi am fost « rasfatata » cu atitea experiente existentiale, chiar incredibile framintari si infruntari incit ar fi o risipa sa nu le captez si valorific in sens literar. Deci sper ca pina la sfirsitul acestui an, sau poate chiar mai devreme, va fi gata o noua carte de proze scurte al carei titlu va veni la urma.

La fel, sunt adunate deja zeci de eseuri scrise in timp, carora li se tot adauga altele, dar stau la rind inca alte idei pe care trebuie sa le dezvolt si apoi sa le adun laolalta cu acuratete si ordine ideatica intr-o carte de acest fel.

Nu lipseste nici “sectorul” literaturii pentru copii care, de asemeni contine deja mai multe capitole ale unei carti de texte scrise in tonalitatea ludica, potrivit stilului in care ma exprim cel mai la indemina, – precum in cele doua carti deja conoscute, Cind adoarme o buburuza si Baietei clopotei si fetite luminite – si in care incerc sa transmit si lucruri profunde, formatoare, pe intelesul micilor cititori, de intemeiere morala si intelectuala a viitorilor oameni adulti, totul neostentativ, sub forma unor povesti, naratiuni, poezii scrise accesibil, ( adesea cu versuri cantabile muzical!) pe lungimea de unda a copilariei si, pe cit posibil, senine si cu umor, ca sa fie primite cu placere atit de cei mici, dar si de copilul care dainuie in sufletele adultilor ce si-au pastrat tineretea sufleteasca.

Acum sa spun despre cercetatoarea literara. Aceasta a studiat ani de zile la o tema ampla despre trecutul cultural al zonei de nord, Bucovina si Botosani, si a scos la lumina forme de cultura, adica reviste literare, miscari culturale, personalitati, carti, fapte si initiative ale acestora, unele demne de a figura in marea noastra istorie literara, toate laolalta configurind un mare epifenomen de consolidare prin cultura a Marii Uniri de la 1918. Caci dincolo de toate manifestarile concrete la care ma refer, exista atunci o anume stare generala, de optimism, de avint lucrator, de constiinta si construire cu ochii la un viitor ce trebuia neaparat sa fie major, edificator. Si a si fost astfel, dupa cum stim, a fost acea epoca interbelica in care viata culturala si sociala romaneasca a ajuns la o maturitate plina de avint si energie luminata. Am scris aceasta sintagma decupind-o din scrierile acelor personalitati ale “localismului creator” al acestei zone septentrionale si mi s-a parut ca ea defineste cel mai bine acest fenomen de avint cultural ce a fost transmis de acei oameni care au platit prin jertifirea consacrarii lor nationale pe care o meritau, printr-un nedrept anonimat, situarea lor voluntara in acest context zonal neconsacrant. Caci multi dintre ei ar fi putut accede in localitati consacrante, unii chiar in strainatate, dar au preferat sa se intoarca acasa si sa ridice nivelul spiritual al locurilor de bastina prin infuzia lor spirituala. Prin cartea mea ce este aproape gata si numara mai multe sute de pagini am dorit sa compensez, oarecum simbolic, aceasta inerenta injustitie care s-a petrecut, de fapt, in toate colturile tarii cu acei animatori ai locurilor unde au trait si pe care le-au inaltat la lumina prin lumina si energia personalitatii lor. De aceea, in titlul sau subtitlul carti pe care o pregatesc pentru tipar va figura aceasta sintagma “oameni ai energiilor luminate” si ea va desemna acea stare de energie colectiva ce a facut posibila Marea Unire si apoi a consolidat-o cultural. Ea s-a datorat intelectualilor, animatorilor, publicistilor, dascalilor din aceste zone ale tarii care au transmis poporului, ca niste relee, aceasta stare benefica de spirit colectiv care a existat, de fapt, la temelia tutoror marilor epoci faste ale natiunii noastre, dar, cred ale oricarei natiuni.

Mi se pare apoi ca exemplul lor are azi si o indoita valoare, si aceea exemplificatore, poate cu rol de model, azi cind, la nivelul mentalului colectiv, situatia este inversata si sensul este mai degraba indreptat inspre o disolutie a factorilor cogulanti la nivel national decit se manifesta atunci cind s-a coagulat atit de splendid, dar, vai! si atit de efemer, suprapunerea geografiei noastre oficiale peste cea nationala. Imi doresc sa public aceasta carte, nu atit pentru mine, cit pentru ei, acei oameni de un idealism fara fisura care merita sa fie cunoscuti, fie macar si atit de tirziu fata de timpul cind ar fi trebuit sa se intimple acest lucru. Resimt ca o datorie, daca tot mi s-a revelat lucrarea lor ziditoare incit parca mi s-au deschis singure carti si publicatii, scoaterea la lumina prezentului a acestor personalitati model, adevarati “parinti ai patriei”, iar daca acest efort al meu de zeci de ani se potriveste acum cu mai larga lucrare de revelare a acestui tip de personalitate-model lucrind in umbra pentru binele colectiv, pe care o intreprinde APR, o resimt tot ca pe o coincidenta neintimplatoare si tulburatoare.

Desigur ca pasiunea mea constanta pentru universul eminescian tine mereu deschis un santier in lucru pe care se aduna de zeci de ani, atitea texte, articole, idei, fapte, intimplari, conferinte, documente, marturii, experiente, revelatii, amintiri s.a, care insa nu sunt inca completate si structurate intr-un intreg organic caci sporesc mereu si mereu nu gasesc timpul si starea potrivita de a le organiza in arhitectura unei carti. Ea insa exista pe masa mea de lucru si in cugetul meu si va capata desigur, atunci cind ii va veni vremea, structura unei mult asteptate carti ce va revela legatura mea speciala cu Eminescu, pe care nu eu, ci destinul a harazit-o atunci cind a decis sa-mi incep viata profesionala la Ipotesti, sa-i reconstitui acolo universul copilariei, apoi ca director al Teatrului Eminescu, ca jurnalista, sa scriu atitea articole si sa rostesc atitea ginduri despre Eminescu, si, nu in ultimul rind, sa-i reconstiui ipostaza de extraordinar interperet muzical. Aici se adauga inca o aspiratie, aceea de a avea posibilitatea de-a interpeta si imprima si alte cintece eminesciene, dintre cele cintate de el, dar si altele compuse de mine pe alte poeme ale sale, sau pe versurile mele dedicate lui. Aceasta se inscrire intr-o serie speciala, acea a unei legaturi de tip pitagoreic intre poezie si muzica pe care nadajduiesc s-o pot continua, in ciuda multor obstacole si energii negative ce-mi stau, acum ca si altadata, in cale. Si as mai dori ca sanatatea sa-mi ingaduie si sa mai am prilejul de-a calatori in alte zone ale lumii unde locuiesc romanii, spre a vorbi despre Emiunescu asa cum il percep eu si a-i cinta cintecele asa cum am facut-o de atitea ori in trecut. Sper sa ma ajute Domnul, dar si oamenii, sa imi indeplinesc acest vis spre a propaga in felul meu spiritul eminescian ce da inca atita energie sufletelui nostru cel inalt.

LUCIA OLARU NENATI

 

 

_________________________________________________________________________________

UNIVERSUL CARTILOR este un proiect experimental apartinand de ARP-ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU si ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI din ROMANIA. Revista cu acest titlu contine stiri si articole despre scriitori, mediul literar si soarta cartilor in istorie ca si informatii despre cartile in curs de aparitie si proiectele scriitoricesti in pregatire. Colaborarea la revista on-line UNIVERSUL CARTILOR este deschisa oricarui autor care doreste sa-si promoveze cartea aparuta recent si care considera util sa-si dezvaluie aspecte din laboratorul de creatie personala . Articolele sau prezentarile de carte trebuie sa se incadreze in limite de spatiu rezonabile. Expeditia textelor se face la adresa de e-mail arp.contact@gmail.com. La aceeasi adresa poate fi trimisa orice corespondenta destinata membrilor redactiei si orice opinie privitoare la materialul aparut sau dorit. Sunt binevenite orice puncte de vedere privind viata editoriala si mediul cultural romanesc. Textele trebuie sa fie expediate in programul MS Word, in atasament la mesajul dvs., redactate cu diacritice romanesti, cu caractere „Arial“, la marimea de 10 pixeli. Publicatia fiind alcatuita prin voluntariat, colaborarea este onorifica.

Preluarea stirilor cu caracter de informatie publica aparute in revista UNIVERSUL CARTILOR este posibila si gratuita ;pentru preluarea articolelor semnate de un anumit autor, este necesara incuviintarea acestuia. Responsabilitatea asupra fiecarui text publicat apartine autorului conform reglementarilor internationale asupra acestui subiect. Opinia autorilor gazduiti nu este intotdeauna si opinia redactiei.

Revista apare prin grija unui Comitet Editorial. Editor Delegat: GABRIELA CHIRCEA

 

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: