~Ioan Miclau: ” Un om intre oameni „

Apariţia cărţii „Scrieri in proza „(volumul II) a scriitorului Ioan Miclau, apăruta la  Editura „Cuget Românesc”,2007, vine să ne întărească convingerea în puterea sa creatoare, cu acelaşi simţământ duios privind dragostea pentru Neamul Românesc.
Cartea, asa cum ne mărturiseşte autorul, „are o identitate”, „ca orice fiinţă(!), născută din fiinţă.”Lăsând la o parte elementele ce ţin de coordonate tehnice, gasim aici o filozofie subtila privind naşterea unei cărţi.
Publicist, poet, dramaturg  şi prozator, autorul este ca albina ce doreşte să strângă cât mai mult polen, din cele mai diversificate flori,  pentru mierea cea mai dulce în cuvânt. Un dac vechi, crescător de albine.”Lupta cu imaginaţia sa proprie”, un dar al celor care vin din „locul unde s-a născut veşnicia”.
Autorul a reuşit în acest volum să adune mai multe texte inedite. Impresionantă, „restituirea”nuvelei „Fiica zeiţei Vesta”, dedicată fiicelor sale Elena, Tincuţa, Otilia. Dar temele sunt mult mai largi : el ne introduce firesc în lumea proverbelor, în crestomaţia din vechea literatură română şi universală, în cronici de suflet, în „poemes pour coudre les babits des saisons”.
Ioan Miclau – un om intre oameni „- aşa cum îl vede  Dimitrie Grama, si cum o simte cel mai bine „Benoni din Ciudanoviţa”, mereu prezent în viaţa bibliotecii „Mihai Eminescu”, în sfera nevăzută a simţirii…Impresiile despre filmele româneşti din Australia realizate de Ben sunt mereu prezente.
Aşa cum scrie Pr.Prof.Dr.Al.Stănciulescu Bârda, „Ioan Miclău obişnuieşte să-şi amestece în fiecare picătură de cerneală o rază din sufletul său  mare de roman. Astfel, scrisul său capătă viaţă, capătă putere pentru a strabate în timp şi spaţiu.”
Pentru Ben Todică, „dorul şi înstrainarea sunt elementele care-l controlează” pe autor, acea mare „dorinţă de a nu lăsa să-i dispară cultura, istoria, …străbunii neamului” .
Cu dorinţa de a fi citit Ioan Miclau, „de a-l cunoaşte şi a-l înţelege”, de-al iubi, m-aş opri asupra Rugăciunii unui român „Dă-mi zâmbetul pe buze, Doamne/ Şi-n inimă dă-mi dragostea-napoi,/Dă-mi codru verde şi izvorul/Şi ia-l pe anticristul de la noi.
MARIANA GURZA

Anunțuri

Trackback URI

%d blogeri au apreciat asta: