~Ionuţ Caragea: „Omul din cutia neagră“
Viaţa este ca o cursă de maraton. Suntem asemenea lui Philippides, purtători de solie către destinaţia finală. În faţa noastră se află kilometri de obstacole iar pe cărările lăturalnice sunt ispitele. Uneori preferăm o scurtătură, alegând calea cea mai uşoară, dar în final vom descoperi că pentru toate lucrurile există un revers al medaliei. Vo m face un pas înainte şi doi înapoi. Alteori ne oprim la marginea drumului, istoviţi, cerându-i iubirii un pahar cu apă sau o gură de oxigen. Câţiva dintre noi vor putea continua cursa, ceilalţi vor abandona. Alţii vor apela la stimulente şi mai târziu vor descoperi că nimic nu le mai poate stimula viaţa la fel ca înainte. Vo r fi descalificaţi.
Adevăraţii alergători de cursă lungă nu se opresc nicio-dată. Şi, la un moment dat, atât de mare este suferinţa încât totul pare să se fi sfârşit. Apare un punct zero, un moment în care corpul fizic este epuizat iar psihicul este victima sa directă.
Ce ne împinge dincolo de limitele noastre? Mulţi ar răspunde că speranţa. Dar majoritatea raportează speranţa numai la nevoile proprii, fizice sau materiale, iar credinţa devine o comandă adresată divinităţii.
Speranţa unui alergător de cursă lungă aflat în punctul zero se leagă de capacitatea sa de a-şi depăşi limitele umane şi de a deveni un zeu în drumul către Olimp. Credinţa sa este că va învinge, dincolo de suferinţă şi de temeri. Şi chiar dacă unii mor, precum eroul grec Philippides, o fac zâmbind.
Ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi? Este un maraton ce implică psihic, intelect şi fizic. Cu toţii, la un moment dat, căutăm un refugiu. Alcoolul, de exemplu, ne poate ajuta în momentele de tristeţe sau de singurătate. Dar oricât am încerca să ne amăgim destinul, el nu ne iartă. Din contra, cu cât ne abatem mai mult de la calea noastră, cu atât se vor acumula mai multe datorii de plătit. Vo m avea de ars impuri-tăţi. Nu putem sfida legile universului călătorind în mirajul lumii lui Bacchus. Avem liberul arbitru dar asta nu înseamnă să ne batem joc de propria viaţă. Mai devreme sau mai târziu vom suporta consecinţele.
Atunci când lucrurile vor începe să scape de sub control, atunci vom primi unele avertismente, unele indicii foarte subtile. Bioritmurile, ceea ce reprezintă variaţia periodică a energiilor individuale, vor oscila puternic. Fiecare ciclu, fie fizic, emoţional sau intelectual, are o anumită durată, un anumit ascendent şi descendent sub forma unei curbe sinusoidale. Fiecare dintre aceste cicluri porneşte de la punctul zero şi urmează un curs ascendent în care energiile şi capaci-tăţile au un nivel foarte ridicat. Apoi urmează un traseu descendent, trecând pentru o perioadă prin punctul zero. Aceste momente critice pot dura până la 48 de ore, interval de timp în care capacităţile individuale suferă variaţii foarte puternice. Fiecare trecem întruna prin punctul zero al fiecărui ciclu în parte, însă problema se pune cu adevărat când punctele critice coincid. Atunci suntem extrem de vulnerabili. În aceste momente îl vom cunoaşte pe celălalt Eu. Vom fi tentaţi să cedăm ispitelor, stimulilor care ne vor face relativ puternici. Atunci se va da cu adevărat bătălia în interiorul fiinţei noastre. A fi sau a nu fi noi înşine.
Plecând de la acest punct zero-absolut, putem atinge apogeul sau declinul total. Totul depinde de gradul de comprehensiune a factorilor, de analiza cauzei şi efectului. În acest punct zero vom descoperi cu adevărat cine suntem.
Important este să participăm cu tot sufletul la cursa vieţii, astfel încât să fim învingători pur şi simplu prin trecerea liniei de sosire. Dar cel mai important este să fim corecţi cu noi înşine şi cu ceilalţi.
Cursa vieţii o parcurgem şi în cutia neagră a gândurilor, în labirintul minţii. Întrebări şi răspunsuri în această filozofie intrinsecă a vieţii. La final, sper să avem cu toţii curajul să-i surâdem morţii în faţă şi să-i spunem: nu îmi este frică, te-am învins!
IONUŢ CARAGEA
UNIVERSUL CĂRŢILOR * scriitorii despre cărţile lor 